UE anunță „cele mai dure sancțiuni” împotriva Rusiei ca răspuns la un „atac barbar”

Ursula von der Leyen Sursa foto: Ursula von der Leyen/ Twitter

Președintele Comisiei Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, a promis joi că va „slăbi baza economică a Rusiei și capacitatea acesteia de a se moderniza” în urma „atacului barbar” al Moscovei împotriva Ucrainei, cu un nou pachet de sancțiuni.

„Vom îngheța activele rusești în Uniunea Europeană și vom opri accesul băncilor ruse pe piețele financiare europene”, a declarat Von der Leyen joi.

„Condamnăm acest atac barbar și argumentele cinice care sunt folosite pentru a-l justifica”, a precizat ea

Von der Leyen a spus că UE va prezenta astăzi sancțiuni „masive și strategice” împotriva Rusiei.

„Aceste sancțiuni sunt concepute pentru a afecta interesele Kremlinului și capacitatea sa de a finanța războiul. Și știm că milioane de ruși nu vor război”, a spus ea.

Vorbind alături de Von der Leyen, Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell a spus că măsurile punitive ale blocului european împotriva Rusiei ar fi „cel mai dur pachet de sancțiuni care a fost implementat vreodată”.

„Sunt cele mai negre timpuri de la al Doilea Război Mondial. O putere nucleară care atacă o țară vecină. Este o încălcare a principiului de bază al existenței umane. Costă multe vieți. Vom prezenta niște linii generală de adoptat, cel mai dur pachet de sancțiuni implementat vreodată. Eu mă voi asigura că comunitatea europeană va fi de acord cât de grav e acest moment și vom da un răspuns unit și clar că acest comportament este intolerabil. Rusia va fi izolată cum nu s-a mai întâmplat. E vorba de viitorul comunității noastre globale. Vom rămâne uniți pentru a apăra aceste poziții. Nicio violență, niciun act de distrugere nu trebuie folosit pentru jocuri politice. Vom schița un pachet de măsuri de urgență pentru Ucraina. Vom susține evacuările inclusiv ai personalului nostru. UE a făcut eforturi fără precedent pentru o soluție diplomatică, dar Rusia a decis unilateral să recurgă la escaladarea situației. Președintele Putin trebuie să se oprească”, a spus Josep Borrell.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: