UE acordă Ucrainei prima tranșă din ajutorul financiar în valoare de 50 de miliarde euro

bani-euro-salariu-pexels-1024x592

Statele membre ale Uniunii Europene au dat marţi undă verde pentru prima tranşă, în valoare de 4,2 miliarde de euro, din fondul de sprijin pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro, transmite DPA, transmite Agerpres.

Plata celor 4,2 miliarde de euro urmează să finanţeze funcţionarea statului în contextul în care Ucraina este din februarie 2022 ţinta unei agresiuni nejustificate şi neprovocate lansate de Rusia.

În decizia adoptată marţi, Consiliul UE a ajuns la concluzia că Ucraina a îndeplinit condiţiile necesare şi a început reformele avute în vedere în Planul Ucraina pentru a primi fondurile respective, ce vor fi rambursate prin Instrumentul pentru Ucraina.

Aceste reforme acoperă managementul financiar public, guvernarea companiilor de stat, mediul de afaceri, energia şi activitatea de deminare.

De asemenea, Consiliul UE subliniază importanţă alocării banilor cât mai curând posibil, dată fiind situaţia fiscală dificilă din Ucraina.

Planul Ucraina include intenţiile Kievului cu privire la redresarea, reconstrucţia şi modernizarea ţării şi reformele pe care Ucraina plănuieşte să le pună în practică ca parte a procesului de aderare la UE în următorii cinci ani.

În luna mai, Consiliul UE a ajuns la concluzia că Planul Ucraina îndeplineşte precondiţiile pentru ca Kievul să primească până la 50 de miliarde de euro, ca sprijin în cadrul Instrumentului pentru Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: