Compania turcă din sectorul energetic Entek Elektrik Üretim A.Ş. (Entek), parte din grupul Koç, a achiziționat un proiect fotovoltaic de 214,25 MWdc în curs de dezvoltare în România, de la societatea britanică Econergy International Ltd, potrivit unui comunicat de presă al firmei de avocatură CMS, care a intermediat tranzacția.
Entek se concentrează pe investiții în tehnologii de nouă generație din domeniul energiei, precum și în surse de energie regenerabilă și este deţinută în proporție de 99,23% de societatea energetică Tupras Turkiye Petrol Rafinerileri din Turcia. Tupras este cel mai mare grup industrial din Turcia și al 7-lea mare deținător de rafinării din Europa care produce diferite tipuri de combustibili.
CMS a asistat Entek cu privire la procesul de due diligence, structurarea tranzacției, redactarea și negocierea documentelor de achiziţie, precum și semnarea tranzacției. CMS va continua să sprijine Entek în ceea ce privește aspectele ulterioare semnării, precum și la finalizarea tranzacției.
Tranzacția va fi finalizată după obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților competente de reglementare și obţinerea autorizațiilor pentru construirea proiectului.