Turcia a semnat un acord cu TotalEnergies pentru aprovizionarea cu gaze lichefiate și își consolidează obiectivul de a fi hub regional de gaze/ La începutul lunii, a semnat un document similar cu Shell

GNL gaze naturale lichefiate Sursa foto: Linkedin / MOL

Turcia a semnat un acord pentru aprovizionarea cu gaze lichefiate timp de zece ani de la grupul francez TotalEnergies, care include opţiunea de a redirecţiona gazele livrate spre Europa şi Egipt, acesta fiind al doilea astfel de acord semnat în această lună, pe măsură ce Turcia vrea să devină un hub regional de gaze, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Acordul cu TotalEnergies vizează livrare a 1,6 miliarde metri cubi de gaze naturale lichefiate pe an, începând din 2027, au declarat surse din apropierea acestui dosar care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Pe parcursul acestui an, Botas, compania energetică de stat din Turcia, a semnat mai multe acorduri noi privind aprovizionarea cu gaze lichefiate, diversificându-şi un mix de aprovizionare care în mod tradiţional a fost dominat de gazele naturale livrate prin conducte din Azerbaidjan, Rusia şi Iran. Aceste contracte consolidează poziţia de negociere a autorităţilor de la Ankara atunci când va reînnoi acordurile pe termen lung cu Moscova şi Teheranul, care urmează să expire în 2025 şi 2026.

La începutul acestei luni, Turcia a încheiat un acord pe termen lung privind gazele naturale lichefiate (GNL) cu o mare companie energetică europeană, Shell, un semn al modului în care Ankara încearcă să își reducă dependența de energia rusească, scria atunci Financial Times.

Shell va furniza companiei de stat turce de gaze Botaș aproximativ 2,9 milioane de tone de GNL pe an timp de 10 ani, începând din 2027 – aproximativ 8% din consumul anual de gaze al Turciei – a declarat luni ministrul energiei Alparslan Bayraktar.

Acordul cu Shell a venit la doar câteva luni după ce Bayraktar a declarat că Turcia se află în discuții cu grupul energetic american ExxonMobil cu privire la un acord de GNL de dimensiuni similare, menit să creeze un „nou portofoliu de aprovizionare” care să reducă dependența sa de un singur partener. Anul trecut, livrările din Rusia au reprezentat peste 40 % din consumul de gaze naturale al Turciei.

Turcia îşi acoperă aproape tot necesarul de gaze din importuri şi anul trecut a cumpărat 14,3 miliarde metri cubi, sau 28,3% din cantitatea totală de 50,5 miliarde metri cubi consumată anul trecut, sub formă de gaze naturale lichefiate (GNL).

Opţiunea de a redirecţiona gazele lichefiate furnizate de TotalEnergies spre Europa creşte rolul Botas pe partea de trading internaţional. Acordul semnat cu Shell la începutul acestei luni include o clauză similară, iar anul trecut Botas a semnat mici acorduri de export de gaze cu Bulgaria, România, Ungaria şi Republica Moldova.

Obiectivul strategic al Turciei este acela de a fi un hub regional de gaze şi un furnizor pentru Uniunea Europeană şi, în acest sens, Turcia a investit puternic în capacităţi pentru importul de gaze lichefiate, precum şi în producţia internă de gaze de la zăcămintele din Marea Neagră.

Turcia îşi acoperă aproape tot necesarul de gaze din importuri şi anul trecut a cumpărat 14,3 miliarde metri cubi, sau 28,3% din cantitatea totală de 50,5 miliarde metri cubi consumată, sub formă de gaze naturale lichefiate (GNL).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: