Tunel de 13 kilometri pe sub albia râului Prahova, propus pentru „Autostrada metrou” Ploiești – Brașov. Una dintre alternativele de traseu înseamnă peste 40 de kilometri de tuneluri din lungimea totală de 113 kilometri

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Cel mai lung tunel propus pe traseul Autostrăzii Ploiești Brașov va avea 12,7 kilometri, arată documentația proiectantului Consitrans pe care a consultat-o vineri Economedia. Astfel, una dintre cele cinci variante pe care proiectantul le-a înaintat către Ministerul Transporturilor și Compania de Drumuri propune nu mai puțin de 31 de tuneluri clasice și cut&cover (săpate și acoperite) cu o lungime totală de 41,3 kilometri din întreg traseul de 113 kilometri între Ploiești și Brașov. Asta înseamnă că o treime din autostradă s-ar face prin tuneluri, de unde și costurile inițiale de 9 miliarde de euro, evident imposibil de suportat. Cele cinci alternative de traseu sunt împărțite în șase tronsoane de la km 0 până la km 111 sau 113, în funcție de traseul ales.

Descrierea traseului Alternativa 3: „Km 0+000 al Alternativei 3 se afla in zona km 67+500 al autostrăzii A3 București Ploiești existentă. Traseul are o lungime de aproximativ 113+872 km, iar punctul de final se află la intersecția cu DN1, între localitățile Ghimbav și Codlea. Acesta include și un sector cu lungimea de 6,239 km care a fost dat în exploatare în luna decembrie a anului 2020.” 

De la km 34+600 se propune realizarea unui tunel cu lungimea totală de 13.400 m ce subtraversează albia Râului Prahova în lungul acesteia, dar și următoarele obstacole:
Pasajul C.F. existent la km 40+550 și podul pe DJ100E la km 40+740, în dreptul localității Câmpina;

podul pe DJ101R la km 43+125, în dreptul localității Podul Vadului;

magistrala C.F. 300 la km 46+690, în zona de nord a gării Breaza; ”- propunere Consitrans.

Constrângeri identificate pentru Alternativa 3
Ariile protejate naturale, Natura 2000 ROSCI0013 Bucegi;

Un procent mare din lungimea traseului, aproximativ 37%, se desfășoară în tunel.

Interferența cu zona de sigurantă a magistralei C.F. 300;

Intersecția cu linii de înaltă tensiune de 110kV și 400kV;

Interferența cu traseul DN1 existent;

Demolări construcții existente;

Interferența cu alte proiecte de dezvoltare a rețelei rutiere în zona localităților Bănești Câmpina și BușteniAzuga.

Pe de altă parte, în Alternativa 1 sunt doar 13 tuneluri, cel mai lung fiind de 1,3 kilometri: „Km 0+000 al Alternativei 1 se află în zona km 68+200 al autostrăzii A3 București – Ploiești existentă. Traseul are o lungime de aproximativ 112,763 km, iar punctul de final se află la intersecția cu DN1, între localitățile Ghimbav și Codlea. Acesta include și un sector cu lungimea de 6,239 km, care a fost dat în exploatare în luna decembrie a anului 2020.”

Constrângeri identificate pentru Alternativa 1:
Ariile protejate naturale, Natura 2000 ROSCI0013 Bucegi;

Interferența cu zona de siguranță a magistralei C.F. 300;

Intersecția cu linii de înaltă tensiune de 110kV si 400kV;

Interferența cu monumentul istoric Castelul Cantacuzino;

Interferența cu imobile ale M.A.P.N.;

Demolări construcții existente;

Interferența cu alte proiecte de dezvoltare a rețelei rutiere în zona localităților BăneștiCâmpina și BușteniAzuga.

Variantele de traseu și explicațiile Consitrans pot fi urmărite aici.
Vineri, Compania de Drumuri a lansat în consultare publică traseul Autostrăzii Ploiești-Brașov, procedură care se desfășoară până la începutul lunii viitoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Una dintre cele mai proaste alocari de capital din istoria acestei tari …
    Doar sa faca pe plac la niste mitici de Bucuresti 🤦‍♀️
    Sunt solutii de cateva zeci de ori mai ieftine + autostrada pana la Curtea de Ag si spre Moldova/Vrancea va prelua o parte din turistii de weekend

  2. Autostrada nu este pentru turisti. De ce nu se face autostrada pe Valea Doftanei si se va asigura legatura direct cu Brasov ?Important este transportul de marfa . Legatura simpla si directa cu Transilvania se poate face pe Valea Doftanei. Pentru turisti ramane DN1.
    In rest numai de bine.

  3. Daca eram in Japonia sau China,probabil o faceau suspendata pe albia raului sau deasupra cai ferate

  4. Nu inteleg de ce nu se ia in considerare un drum expres pe piloni pe cursul raului Prahova.
    Sau aproximativ
    Apoi pentru ce s-a mai alocat sune la CJ Ph ca sa faca centuri ocolitoare la Comarnic, Azuga, Busteni?
    😵
    Cine crede ca CJ Ph e capabil sa faca centuri?
    😵
    Si pana la urma de ce nu e nicio grabă sa faca ocolitoarea Campina-Sacele?
    😡
    Fac maretii Auto strada Valea Plângerii!🤣

  5. Nu știu de ce nu se ia în calcul și varianta piloților și a podurilor suspendate.pe deasupra infrastructurii existente. În Europa sunt multe asemenea autostrăzi. Pot fi consultați ” prietenii ” noștri austrieci .

  6. Tunelul e propus pe cea mai usoara portiune, Campina, Comarnic, unde faci usor pe langa sau peste rau. E de departe intentia de a nu se face.

  7. Un proiect de furat bani ,total inutil ,pe un sector de drum foarte bun.
    Nu face altceva decât să izoleze și mai mult Câmpina, distrusă de asa zisele privatizări.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.