Trenurile noi de la Alstom : Egis, singura ofertă la licitația ARF pentru supervizarea contractului de furnizare a celor 37 de rame electrice

Trenuri Alstom ARF

Egis a depus singura ofertă la licitația pentru supervizarea contractului de livrare a celor 37 de rame electrice noi de la Alstom, a anunțat luni, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Primul tren produs la facilitatea Alstom din Polonia va fi livrat în iulie-august, va fi testat în poligonul de la Făurei, iar din decembrie va intra în circulație pe linia București-Constanța.

,,𝐀𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥, 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐬 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭̗𝐢𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐄𝐆𝐈𝐒 𝐑𝐎𝐌𝐀𝐍𝐈𝐀 𝐒.𝐀. (𝐥𝐢𝐝𝐞𝐫) – 𝐄𝐆𝐈𝐒 𝐑𝐀𝐈𝐋 (𝐚𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭). Reamintim că procedura inițiată în data 15 februarie 2023, a fost anulată automat din cauza lipsei de oferte, iar în data de 28 aprilie 2023 aceasta a fost reluată. 𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐚̆ estimată a contractului este 𝟐.𝟒𝟖𝟒.𝟎𝟎𝟎 𝐑𝐎𝐍 , iar 𝐝𝐮𝐫𝐚𝐭𝐚 acestuia este de 𝟓𝟏 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢. Printre sarcinile principale ale Supervizorului aferente contractului nr. RUIC 257/25.03.2022, încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară – în calitate de Beneficiar și Alstom Ferroviaria S.p.A. (cu Alstom Transport S.A. în calitate de subcontractant declarat) – în calitate de Furnizor, enumerăm:

– emiterea dispozițiilor legate de derularea Contractului, conform obligațiilor asumate, către Furnizor, în numele Autorității Contractante, numai cu avizul prealabil al acesteia;

– verificarea ritmului de îndeplinire a Graficului de livrare;

– participarea la efectuarea testelor si a procedurilor de recepție;

– verificarea facturilor emise de către Furnizor, în ceea ce privește realitatea livrărilor/ serviciilor facturate și conformitatea lor cu prevederile Contractului. Ulterior deschiderii ofertei, comisia va începe evaluarea acesteia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cerințele Caietului de Sarcini.” – a transmis ARF.

Rutele pentru trenurile ALSTOM, de lung parcurs: 

🚉 București Nord – Constanța

🚉 București Nord – Brașov – Arad – Timișoara

🚉 București Nord – Brașov – Cluj

🚉 Brașov – Deda – Cluj

🚉 București Nord – Brașov

București Nord – Iași

🚉 București Nord – Suceava

🚉 București Nord – Galați

🚉 București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria

🚉 București Nord – Craiova – Timișoara – Arad

🚉 Cluj – Timișoara

🚉 Cluj – Suceava – Iași.

Contractul pentru 20 de rame de lung parcurs a fost semnat în martie 2022 cu Alstom, iar Ministerul Transporturilor a activat în septembrie opțiunea de suplimentare cu încă 17 unități, practic o extindere a contractului la 3,7 miliarde de lei și o dublare de la 15 la 30 de ani a perioadei de mentenanță. În total, Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară cumpără 99 de trenuri electrice noi de scurt și lung parcurs.

Rute propuse pentru cele 62 de rame REGIO

Trenurile vor circula pe rutele stabilite prin contractul de consultanță încheiat cu Banca Europeană de Investiții:
• Lot. 1 (20 trenuri) – București N – Ploiești S – Adjud; Iași – Pașcani – Suceava; Bacău – Pașcani
• Lot. 2 (23 trenuri) – Brașov – Gheorgheni; Arad – Timișoara – Caransebeș; Huedin – Cluj – Bistrița
• Lot. 3 (19 trenuri) – București N – Ploiești V – Brașov; București N – Roșiorii; București N – București Obor / Fundulea; Constanța – Fetești.
Noile oferte de servicii de transport feroviar public de călători, dezvoltate pe baza materialului rulant nou ce va fi achiziționat de ARF, vor avea în vedere atât sporirea mobilității în jurul marilor centre socio-economice ale țării, cât și realizarea unor conexiuni rapide între unitățile administrativ teritoriale importante ale țării, a transmis ARF. Ramele electrice sunt configurate pentru viteza maximă de 160 km/h, vor avea câte două locuri speciale și o toaletă pentru persoane cu mobilitate redusă și 8 locuri pentru transportul bicicletelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: