Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) face primul pas pentru achiziția celor 12 trenuri noi cu hidrogen, investiție prevăzută în PNRR. Miercuri a fost publicat anunțul pentru consultarea pieței care să stabilească o valoare unitară a ramelor electrice cu hidrogen, costul mentenanței și al instalațiilor de alimentare. Dacă inițial, ramele erau propuse pentru liniile Bucureşti – Piteşti și Reșița -Voiteni, în documentația ARF este menționată și linia București-Aeroport Otopeni : ,,asigurarea unei legături, non stop pe relația București- Henri Coandă și retur, la frecvențe de 30 de minute pe parcursul zile, respecitv la 60 de minute în întervalul 01 00 – 04 00 cu 43 de perechi de trenuri.
Întreaga investiţie care cuprinde şi reînnoirea liniilor București-Pitești și Reșița -Voiteni este estimată la 380 milioane euro : „Aceste două proiecte sunt planificate a fi operate cu trenuri cu hidrogen, nefiind astfel necesară electrificarea acestora. Traficul aferent acestor rute este unul de pasageri, în special de tip navetă, serviciu care se poate efectua cu trenuri de tip H-EMU sau B-EMU, electrificarea fiind un proces mai lung și costisitor financiar, nefiind justificat în acest moment“, arată PNRR.
Anunțul ARF : ,,Se dorește obținerea unei valori estimative unitare pentru achiziția de rame electrice cu hidrogen de lung parcurs (H-EMU), cu o capacitate de transport de aproximativ 160 de locuri pentru călători, respectiv 16 locuri pentru biciclete, a serviciului de mentenanță necesar funcționării acesteia pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitatea de extindere la 30 de ani, precum si serviciile de alimentare cu hidrogen aferente acesteia. Prețul va fi compus din: 1. prețul de achiziție al ramei electrice cu hidrogen, exprimat în euro/ramă, 2. prețul pentru asigurarea întreținerii/mentenanței pentru 15 ani, exprimat printr-un preț mediu în euro/km, serviciile de mentenanță vor fi prevăzute cu o opțiune de suplimentare de până la 30 de ani și 3. prețul aferent asigurării serviciului de alimentare, pentru 15 ani, cu hidrogenul necesar funcționării acestei rame, exprimat în euro/km.
Capacitatea unui tren cu hidrogen va fi de 160 de locuri pentru pasageri și 16 spații pentru transportul bicicletelor. Timpul alocat încărcării cu hidrogen este de aprox. 90 de minute și se va realiza în București.
Totodată, ARF a stabilit după reevaluarea dispusă de CNSC că oferta Alstom pentru cele 20 de trenuri electrice noi Inter Regio este validă și va semna contractul dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații.