Transgaz semnează cu Ministerul Energiei un contract de finanțare pentru alimentarea cu gaz a Centralei Mintia, în valore de 7 milioane euro

transgaz Sursa foto: Transgaz

Transgaz a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanțare pentru alimentarea cu gaz a Centralei Mintia, în valore de 7 milioane euro, potrivit unui document publicat la Bursa de Valori București

Sebastian Burduja, ministrul energiei și Ion Sterian, director general al SNTGN Transgaz SA, au semnat un contract de finanțare pentru construirea conductei de transport gaze naturale în vederea alimentării Centralei Mintia, din județul Hunedoara. Conducta va alimenta și alți consumatori industriali și, de asemenea, consumatori casnici.

Proiectul are o valoare totală de 300 milioane lei (60 milioane euro), iar valoarea finanțării din Fondul pentru modernizare este de 33 milioane lei (6 milioane euro).

Amplasarea lucrărilor pentru conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei MINTIA este în extravilanul și în intravilanul comunelor Sântămăria Orlea, Bretea Română, Băcia, Cârjiți, Vețel și orașele Călan, Hunedoara, Deva, pe o distanță totală de 56,5 km.

Proiectul ”Conductă de transport gaze naturale pentru alimentare Centrala Mintia” cu sprijinul Ministerului Energiei a fost declarat, proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale, prin HG nr. 129/2023. SNTGN Transgaz SA a depus, prin Ministerul Energiei, un număr de 12 proiecte pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale fiind aprobate, până în prezent, patru proiecte pentru a fi finanțate din Fondul pentru modernizare.

Fondul pentru Modernizare (FM) este constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030, România având alocat un procent de 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030.

Sursa foto: Transgaz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *