Transgaz a lansat licitația pentru conducta care va evacua în Sistemul Național de Transport gazele din perimetru Caragele, cel mai mare din țară

conducta

Transgaz a scos la licitație în SICAP un contract de 33 de milioane lei pentru construcția conductei Siliștea – București (Cotul Ciorii), Inel Făurei, care va face joncțiunea cu o altă conductă, Bentu, din Buzău, și are ca scop principal evacuarea gazelor ce vor fi extrase de la Caragele, cel mai mare perimetru gazeifer din țară, cu rezerve estimate de 30 de miliarde metri cubi. Conducta va face și un inel la Făurei, ocolind orașul, permițând tuturor localităților de pe traseul ei să se branșeze la rețea. Și zona metropolitană București va putea trage gaze din această conductă, care are un termen de realizare de un an.

Ofertele se deschid în 15 martie.

Zăcământul Caragele, al Romgaz, este cel mai așteptat proiect de extracție gaze de pe uscat al României.

Aici, Romgaz a descoperit cele mai mari rezerve de pe teritoriul național, estimate la circa 30 de miliarde de metri cubi, adică de trei ori consumul național anual al României. De aici se extrag deja gaze, însă cantitățile mari sunt la adâncime mare și nu au început încă să fie extrase. Într-un răspuns remis Economedia.ro anul trecut, Romgaz preciza, cu privire la dinamica proiectului „Caragele”:

„Zăcământul comercial Caragele, jud. Buzău, se află deja în exploatare din anul 2009, proces cu caracter continuu de dezvoltare pe măsura identificării de noi acumulări de hidrocarburi. Acumulările de hidrocarburi din zăcământul Caragele sunt situate la diferite trepte de adâncime:

Cele situate la adâncimi cuprinse între 1500-3600m, care au fost introduse în exploatare treptat în timp, începând cu anul 2009 – momentul la care a început exploatarea comercială a zăcământului Caragele, Cele situate cu adâncimi cuprinse între 3300-5075m, acumulări de adâncime mare (”Caragele Deep”), descoperite în anii 2015-2016 prin intermediul a 2 sonde de explorare. Exploatarea comercială a acumulărilor de hidrocarburi din Caragele Deep a început în anul 2019.

În zona de mare adâncime (Caragele Deep), lucrările de explorare–evaluare sunt încă în desfăşurare şi reprezintă o zonă cheie de investiții pentru Romgaz în scopul identificării de noi resurse de hidrocarburi și de dezvoltare. Romgaz realizează toate formalitățile necesare și utile pentru lansarea procedurilor de achiziție lucrări în vederea săpării a minim 6 sonde de explorare în Caragele Deep până la sfârșitul anului 2024.

Până în prezent în cadrul proiectului Caragele s-au săpat un număr de 46 de sonde cu caracter de explorare din care 28 au înregistrat producţii de hidrocarburi”.

Producția realizată în anul 2021 din zăcământul Caragele a reprezentat 7,5% din producția totală de gaze naturale şi 84% din producţia totală de condensat înregistrată de Romgaz, fiind al doilea zăcământ, ca pondere a producţiei, dintre zăcămintele aflate în portofoliul Romgaz, a mai spus compania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Alta cioaca de tip ” Sterian/Transgaz”.
    De fapt vrea sa bage gaze în comuna lui natală pe banii Transgaz. ( Com.C.A. Rosetti.)

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.