Transelectrica, profit net în scădere cu 47% la nouă luni

energie electrica, curent, retea electrica, stalp Sursa foto: Parlamentul European

Transelectrica, companie deținută în proporție de 58,68% de statul român, a înregistrat vânzări de 952 de milioane de lei la nouă luni și un profit net de 81 de milioane de lei, în scădere cu 47% față de același interval din 2020.

În intervalul ianuarie–septembrie 2021, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piaţa de energie electrică (41,93 TWh) a înregistrat o creștere de 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 (diferența între cele două perioade fiind de +2,4 TWh).

Veniturile totale operaționale realizate în intervalul ianuarie-septembrie 2021 au înregistrat o creștere în procent de 37%  comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (2,282 miliarde de lei în primele trei trimestre din 2021 față de 1,664 miliarde de lei în  primele trei trimestre din 2020), determinată în principal de creșterea cantității de energie electrică livrată consumatorilor, de majorarea tarifului mediu de transport și de creșterea veniturilor realizate pe piața de echilibrare.

De asemenea, activitățile cu profit permis ale companiei au înregistrat o creștere cu 9% a veniturilor (952 milioane de lei la nouă luni 2021 față de 876 milioane de lei la nouă luni în 2020), determinată în principal de creșterea cu 20% a veniturilor din transport și a altor venituri pe piaţa de energie (910 milioane de lei în 2021 faţă de 759 milioane de lei în 2020), provenită din creșterea cantității de energie electrică livrată consumatorilor, în condițiile majorării tarifului mediu pentru serviciul de transport aprobat de ANRE.

În intervalul ianuarie-septembrie 2021 veniturile din alocarea capacității de interconexiune au înregistrat o scădere în procent de 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, în sumă de 11,2 milioane de lei, corespunzătoare nivelului de utilizare a  disponibilităților capacității de interconexiune de către traderii de pe piața de energie electrică.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: