Transelectrica anunţă recepţia tehnică pentru modernizarea staţiei electrice de transformare Munteni, o investiţie cu o valoare de peste 45 de milioane de lei

transelectrica Sursa foto: Transelectrica

Transelectrica anunţă, marţi, recepţia tehnică pentru modernizarea staţiei electrice de transformare Munteni, o investiţie cu o valoare de peste 45 de milioane de lei, scrie News.ro.

„Astăzi am făcut recepţia tehnică pentru modernizarea staţiei staţiei electrice de transformare 400(200)/110/20 kV Munteni, o investiţie cu o valoare de peste 45 de milioane de lei. Fiind o staţie pusă în funcţiune încă din 1978, investiţia realizată a însemnat aducerea la un nivel tehnologic de actualitate pentru operare a sistemului în condiţii optime”, a transmis, marţi, Transelectrica.

Potrivit companiei, „modernizarea staţiei Muntenia va contribui la creşterea siguranţei sistemului de transport şi va facilita condiţiile de acces la reţeaua electrică de transport a centralelor eoliene, cât şi a marilor consumatori din zonă”.

Transelectrica mai precizează că executarea lucrărilor a fost realizată de contractorul TIAB SA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: