Transelectrica a semnat un Memorandum de Înțelegere pentru fezabilitatea proiectului de transmisie a energiei electrice cu emisii reduse de carbon, în România

transelectrica Sursa foto: Transelectrica

Un Memorandum de Înţelegere strategic privind realizarea studiului de fezabilitate pentru implementarea proiectului de infrastructură a Liniei de Înaltă Tensiune în Curent Continuu (HVDC), în România, a fost semnat de Transelectrica, Compania Naţională de Energie UAE/Abu Dhabi – PJSC (TAQA), Meridiam, E-Infra şi Fluor, potrivit unui comunicat de presă.

„Considerând angajamentul comun pentru securitatea energetică şi energia curată, companiile intenţionează să realizeze un studiu de fezabilitate pentru a explora proiectul de referinţă care presupune proiectarea, construcţia şi dezvoltarea unei infrastructuri subterane HVDC de 850 km, care poate aduce o capacitate suplimentară de 5 GW de energie curată, pentru comunităţile din România şi Uniunea Europeană”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, această infrastructură urmează să fie amplasată pe ruta Tuzla – Podişor şi pe cea a conductei de gaz Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), folosind coridoarele existente pentru cele două rute.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ministerul Energiei din România a acordat sprijin instituţional activităţilor aferente MoU, având în vedere viziunea sa pentru tranziţia energetică durabilă. În plus, implicarea proactivă a autorităţilor române relevante este în curs de desfăşurare, pentru analizarea cadrului de reglementare.

„Pe măsură ce nevoia globală de soluţii de transmisie a energiei electrice fiabile, eficiente şi pe distanţe lungi continuă să crească, tehnologia HVDC aduce funcţionalităţile cheie necesare. Sistemele HVDC oferă numeroase avantaje, inclusiv pierderi mai mici de energie electrică în timpul transportului, stabilitate îmbunătăţită a reţelei şi capacitatea de a uşura integrarea surselor de energie regenerabilă, care sunt adesea situate departe de infrastructura existentă”, se mai precizează în comunicat.

Astfel, odată cu accelerarea tranziţiei către sisteme energetice mai curate şi mai durabile, HVDC devine un instrument strategic pentru modernizarea reţelelor electrice şi sprijinirea tranziţiei globale către energia regenerabilă. Creşterea proiectelor internaţionale de schimb de energie electrică şi extinderea parcurilor eoliene offshore întăresc necesitatea implementării de proiecte HVDC.

Proiectul are potenţialul de a modela peisajul energetic, încurajând sustenabilitatea şi producţia de energie verde pentru România şi Europa.

„Considerăm că acest studiu de fezabilitate pe care am convenit să îl realizăm pentru a încorpora un proiect atât de inovator cum este Proiectul HVDC în Reţeaua de Transport din România trebuie să respecte cu stricteţe cerinţele tehnice de securitate a reţelei, precum şi prevederile economice şi legale. În plus, poate crea premisele pentru o poziţie strategică a României în regiune. Colaborarea noastră cu Taqa, Meridiam, E-INFRA şi Fluor marchează un prim pas în acest sens, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor tehnice, economice şi legale, în vederea avansării unor soluţii de transport al energiei electrice mai curate şi mai eficiente în România”, a afirmat Ştefăniţă Munteanu, preşedintele Directoratului Transelectrica.

Conform sursei citate, în viitorul apropiat este de aşteptat ca România să îşi valorifice resursele energetice substanţiale din regiunea Mării Negre, ceea ce face ca una dintre cele mai mari surse de energie durabilă din Europa să fie accesibilă continentului. Resursele energetice din regiunea Mării Negre, însoţite de interconexiunile strategice cu Uniunea Europeană, vor poziţiona România ca un potenţial hub energetic.

În ultimii zece ani, Transelectrica a avut ca obiectiv principal identificarea şi realizarea proiectelor de creştere a capacităţii de transmitere a energiei regenerabile generată în regiunea Dobrogea. În acest sens, proiectele de Dezvoltare a Reţelei de Transport au ca scop principal conectarea Dobrogei la întreaga reţea interconectată.

„Având în vedere obiectivele în creştere privind neutralitatea carbonului care trebuie atinse în 2050, iar sursele de energie regenerabilă au o pondere de 45% în mixul de generare al ţării, conform cu strategiile UE privind Climatul şi Energia, soluţiile alternative actuale sunt insuficiente. În acest sens, Transelectrica are în vedere adoptarea de soluţii de transmisie HVDC”, se mai spune în comunicat.

Acest proiect al studiului de fezabilitate este cel de-al doilea proiect de Transport de Energie Electrică al TAQA în afara Emiratelor Unite şi al treilea proiect major HVDC întreprins recent. La începutul acestui an, TAQA a investit 25 milioane GBP (113 milioane AED) în Xlinks First Limited, pentru a instala cele mai lungi cabluri submarine HVDC din lume, între Marea Britanie şi Maroc, cu scopul de a transporta energie regenerabilă în Marea Britanie.

În septembrie 2022, TAQA şi Compania Naţională de Petrol Abu Dhabi (ADNOC) au ajuns la închiderea financiară pentru un proiect strategic care va oferi 3,2 GW de putere pentru a decarboniza semnificativ operaţiunile de producţie offshore ale ADNOC, o primă reţea de transmisie submarină HVDC de acest fel în regiunea Mena.

În plus, Meridiam îşi va folosi experienţa vastă în calitate de dezvoltator principal al NeuConnect, proiectul de interconectare a energiei electrice care leagă Marea Britanie de Germania printr-un cablu submarin HVDC de 725 km, bidirecţional – 1.4 GW (2 x 525 kV).

„Acest proiect, care a costat 2,4 miliarde lire (2,8 miliarde euro) finanţat privat, este o legătură energetică vitală între două dintre cele mai mari pieţe energetice din Europa şi prima legătură directă între pieţele energetice din Marea Britanie şi Germania. Implementarea proiectului HVDC va avea ca rezultat o reducere netă a emisiilor de carbon de 13t de CO2, pe parcursul a 25 de ani, ceea ce este echivalentul plantării a circa 28 de milioane de arbori sau îndepărtarea, pe an, a aproximativ 400.000 de maşini în afara drumului”, se mai precizează în comunicat.

Transelectrica este singurul operator de transport şi sistem din România, cu un rol cheie pe piaţa naţională a energiei electrice şi în regiune, responsabil pentru gestionarea şi operarea sistemului de transport a energiei electrice din România şi asigurarea schimburilor de electricitate între România şi ţările cu care este interconectată în Europa Centrală şi de Est ca membru al ENTSO-E. Din 2006, Transelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti, în categoria Premium, sub simbolul TEL. Principalul acţionar este Statul Român, cu 58,688%. Pentru următorii 10 ani, Transelectrica are un plan de investiţii de 1,4 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Serios?? Transport de energie in curent continuu, dar la ce tensiune? ca sa nu fie pierderi? ce fel de statii preiau aceste energii sau acest proiect este doar asa ca sa nu se zica ca nu se face nimic!!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.