Toyota rămâne cel mai puternic brand auto și în 2021. Pe locul doi Mercedes, urmat de BMW

toyota mirai Sursa foto: Toyota

Toyota rămâne cel mai puternic brand auto și anul acesta în Interbrands Best Global Brands 2021, urmată de Mercedes, BMW și Tesla.

Toyota cu o valoare e 54 de miliarde de dolari, în creștere cu 5% față de anul trecut, devansează Mercedes, care, în icuda unor vânzări în scădere masivă în acest an, a ajuns la o valoare de 50 de miliarde de dolari, în creștere cu 3%. Cele două companii ocupă locurile șapte și opt în topul general, condus de Apple, Amazon și Microsoft.

BMW, cu o creștere estimată de 5% vine pe locul 12 la general, cu o valoare a brandului de 41,6 miliarde de dolari, urmat de Tesla, cu un avans de 184% – datorat creșterii imaginii și a vânzărilor de mașini electrice, cu o valoare estimată la 36,3 miliarde de dolari.

Sursa foto: Interbrands

Alte mărci auto din primele 10 parte a top100 Best Global Brands sunt Honda (scădere de 2%, la 21,3 miliarde dolari), Hyundai (15,1 miliarde dolari), Audi (13,4 miliarde dolari), VW (13,4 miliarde dolari, Ford (12,8 miliarde dolari), Porsche (11,7 miliarde dolari), Nissan (11,13 miliarde dolari), Ferrari (7,1 miliarde dolari), Kia (6 miliarde dolari), MINI (5,2 miliarde dolari) și Land Rover (5 miliarde dolari).

Cele mai valoroase branduri din lume sunt, în continuare și în 2021 Apple, Amazon, Microsoft, Google, Samsung și Coca Cola.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: