Totul despre Rafinăria Petromidia, afectată vineri de o explozie. Când a fost înființată, ce produce și cine o controlează acum

Rompetrol, Petromidia Sursa foto: Inquam Photos/ Bogdan Chesaru

O explozie urmată de un incendiu au avut loc, vineri, la Petromidia, în Năvodari. Petromidia este cea mai mare rafinărie din România și una din cele mai mari din sud-estul Europei, fiind operată de grupul Rompetrol, și prelucrează majoritar țiței, dar și alte materii prime, pentru a obține carburanți distribuiți în rețeaua Rompetrol.

Rafinăria Petromidia este poziționată pe malul Mării Negre în Năvodari, la 20 km spre nord de Portul Constanța. Ea a fost proiectată și construită în perioada 1975 – 1977, fiind ulterior modernizată la începutul anilor ’90 și în perioada 2005 – 2012. Anul trecut, Petromidia Năvodari a procesat peste 4,8 milioane de tone de materii prime, obţinând 1,16 milioane de tone de benzină şi peste 2,6 milioane de tone de motorină şi combustibil special de aviaţie.

Pe platforma Petromidia a mai avut loc o explozie, în anul 2016, la instalația Distilare Atmosferică și în Vid. În urma evenimentului, doi angajați ai Rominserv SRL, societate membră a grupului KMG International, au suferit arsuri și alți doi angajați au decedat. Procesul împotriva Rompetrol Rafinare și Rominserv SRL încă se derulează în instanță, iar, având în vedere acuzațiile, amenda penală ce poate fi stabilită în sarcina fiecărei companii este de aproximativ 1,7 milioane de dolari (7,2 milioane lei).

În urmă cu două săptămâni a avut loc demolarea prin implozie a coșului de fum din rafinăria Petromidia, un turn înalt de 150 de metri. Pe locul coșului de pe platforma Petromidia, Rompetrol a început la finalul lunii mai construcția unei centrale de cogenerare, o investiție de circa 148 milioane de dolari. Termenul estimat pentru punerea în funcțiune a noii centrale este finele lunii iulie 2023.

Anul trecut, rafinăria a trecut printr-o revizie și a fost oprită aproape o lună. În timpul reviziei generale, specialiștii Rominserv, furnizorul de soluții tehnologice al Grupului KMG International, și Rompetrol Rafinare au efectuat operațiuni de mentenanță, conformare, dar și pentru proiecte noi care să susțină evoluția rafinăriei pe trendul operațional ascendent din ultimii ani. Cele mai importante proiecte de investiții au fost schimbarea reactoarelor de la instalația de Reformare Catalitică cu unele de ultimă generație și schimbarea ansamblurilor principale ale instalației de Cracare Catalitică, cu unele mai performante din punctul de vedere al proceselor operaționale. În total, au fost executate aproape 1.500 de lucrări.

Rompetrol, operatorul Petromidia, este controlat majoritar (54,63% – direct şi indirect) de KMG International, grup deţinut de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan şi de către statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%). Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group are activităţi în 11 pieţe principale din zona Mării Negre şi Marea Mediterană. Rompetrol are peste 1100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în 4 ţări.

Rompetrol, care mai operează și Rafinăria Vega, din Ploiești, a înregistrat anul trecut o cifră brută de afaceri de circa 3,5 miliarde de dolari, în scădere cu 33% față de indicatorul similar din 2019. În același timp, rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat o scădere, ajungând la aproape un milion de dolari, iar rezultatul net a înregistrat o valoare negativă de 220 de milioane de dolari. Reprezentanții companiei au precizat, atunci când și-au anunțat în februarie rezultatele financiare, că activitatea a fost afectată de pandemie. În primul trimestru din 2021, Grupul Rompetrol Rafinare a atins o cifră de afaceri consolidată brută de peste 1 miliard de dolari, în creștere cu 8% față de trimestrul I 2020.

Compania kazahă de stat KazMunaiGaz International (KMGI) a preluat Rompetrol în 2013 și a încheiat atunci un memorandum de înțelegere cu Guvernul României. Prin acel memorandum semnat în 2013 și ratificat de Guvernul Ponta în 2014, kazahii s-au angajat să cumpere un pachet de aproape 27% din acțiunile deținute de statul român la Rompetrol cu 200 de milioane de dolari și să investească 1 miliard de dolari, în termen de 7 ani.

După termenul asumat de 7 ani, compania kazahă, prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), are investiții aprobate de 311 milioane de dolari și investiții realizate efectiv de aproximativ 43 de milioane dolari, prin construirea a 30 de benzinării Rompetrol – potrivit unor răspunsuri ale FIEKR și ale Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), la solicitarea G4media.ro.

Memorandumul dintre statul român, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI, actuala SAPE), și The Rompetrol Group Olanda a fost semnat pe 15 februarie 2013. În fapt, este vorba de un contract de stat.

Din partea română a fost semnat de Gabriel Dumitrașcu, șeful OPSPI de atunci, fost director general la Roșia Montana Gold Corporation (RMGC) între 2001 și 2005. Din partea Rompetrol Group a fost semnat de către Daniyar Berlibayev, președinte la acea vreme al CA al Rompetrol.

Prin memorandum, părțile s-au angajat:

* compania kazahă să cumpere pentru 200 de milioane de dolari un pachet de aproape 27 % din acțiunile statului român la Rompetrol

* să înființeze un Fond de Investiții în Energie Kazah-Român în care The Rompetrol Group (TRG) să dețină 80%, iar statul român 20%. Investițiile ar fi urmat să se ridice la 1 miliard de dolari în 7 ani.

* să stingă litigiile din instanțe

În plus, prin memorandumul de înțelegere, statul român s-a angajat să renunțe la procesele împotriva companiei kazahe. Procesele din instanțele civile au fost fie pierdute, fie retrase de statul român.

Dosarul penal de la DIICOT, numit generic „Rompetrol 2”, a fost clasat în decembrie 2019, însă procurorii au precizat că statul român are posibilitatea să-și recupereze datoria istorică de 660 de milioane de dolari în instanța civilă.

În plus, pe rolul DNA există un alt dosar, „Rompetrol 3”, care privește exact memorandumul de înțelegere cu Rompetrol și în care este începută urmărirea penală în personam față de 2 persoane pentru trafic de influență, respectiv cumpărare de influență. Dosarul a fost deschis încă din 2015, pe vremea când DNA era condusă de Laura Codruța Kovesi. Atunci, procurorii au ridicat documente de la Guvern privind memorandumul cu Rompetrol. Detalii aici.

În 2016, KazMunaiGaz a intenționat să vândă pachetul majoritar de acțiuni deținut la Rompetrol unei companii chineze, CEFC China Energy. Tranzacția a picat însă după ce fondatorul CEFC a fost arestat în China pentru acuzaţii de corupţie.

În 2018, grupul Rompetrol a intrat în vizorul unui potenţial investitor american, reprezentat de Don Laguardia, un specialist în investiţii pe pieţele emergente, după cum a arătat G4media.ro, dar nici o tranzacție nu a fost realizată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: