TOP Cele mai scumpe artere comerciale din lume. Analiză imobiliară: Bucureştiul, în top 50 oraşe pe piața chiriilor spaţiilor stradale 

calea victoriei bucuresti Foto:Masezdromaderi/ Dreamstime.com

Bucureştiul se menţine în top 50 oraşe analizate la nivel mondial din punct de vedere al chiriilor spaţiilor stradale şi pe poziţia 46 din 53 în clasamentul EMEA, imediat în urma Varşoviei, cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a oraşului, de 53 de euro/mp/lună, potrivit unui studiu al Cushman & Wakefield, citat de Agerpres.

Fifth Avenue din New York şi-a recâştigat poziţia de cea mai scumpă arteră comercială din lume, în timp ce în premieră, cele mai mari chirii stradale din Europa se înregistrează pe Via Montenapoleone din Milano, depăşind New Bond Street din Londra şi Avenue des Champs Elysees din Paris, potrivit raportului “Main Street Across the World 2022”, realizat de compania de servicii imobiliare Cushman & Wakefield.

Fifth Avenue din New York, cu o chirie de referinţă a magazinelor stradale de 1.756 euro/mp/lună, a revenit pe prima poziţie în top, poziţie pe care o cedase către Causeway Bay din Hong Kong în anul 2019.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În ediţia din acest an, Causeway Bay a fost înlocuită în clasament de o altă arteră comercială din Hong Kong, Tsim Sha Tsui, unde chiria se situează la 1.261 euro/mp/lună.

Pe locul al treilea la nivel mondial, Via Montenapoleone din Milano, cu 1.212 euro/mp/lună, a devenit pentru prima dată cea mai scumpă stradă comercială din Europa, depăşind New Bond Street din Londra unde costul de închiriere al spaţiilor stradale se situează la 1.195 euro/mp/lună şi Avenue des Champs Elysees din Paris cu un cost de 922 euro/mp/lună.

Raportul, lansat pentru prima dată în 1988, urmăreşte cele mai importante artere comerciale din 92 de oraşe din punct de vedere al valorii chiriilor pentru spaţii cu o suprafaţă medie de 150-200 metri pătraţi, folosind datele companiei. Studiul a fost realizat anual până în 2019, iar ediţia din 2022 este prima publicată după acest an – permiţând o perspectivă comparative a performanţelor de dinainte şi după pandemie.

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a oraşului, de 53 euro/mp/lună, Bucureştiul se menţine în top 50 oraşe analizate la nivel mondial şi pe poziţia 46 din 53 în clasamentul EMEA, imediat în urma Varşoviei. În Praga, Budapesta, Zagreb şi Belgrad chiriile practicate pentru spaţii stradale sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai scăzută fiind consemnată în Sofia, Bratislava, Vilnius, Riga sau Skopje.

“Raportul Cushman & Wakefield analizează spaţiile stradale ocupate preponderent de branduri de lux, segment de retail care a reuşit să recupereze rapid scăderile din perioada crizei sanitare. Acest lucru se poate observa şi în rezultatele foarte bune raportate de retalerii de lux prezenţi şi în România, precum Louis Vuitton sau Rolex, branduri care însă nu se regăsesc în comerţul stradal. Din păcate, Calea Victoriei, singura arteră comercială inclusă în raport are poate cea mai mică componentă de fashion în mixul de chiriaşi comparativ cu celelalte locaţii europene analizate. Credem însă că în condiţiile în care Calea Victoriei a devenit o destinaţie din ce în ce mai apreciată, mai ales pentru varietatea de restaurante, cafenele, baruri, există şanse ca în perioada următoare să vedem şi o dezvoltare a segmentului de fashion”, susţine Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Chiriile în destinaţiile principale de retail la nivel mondial au scăzut în medie cu 13% în perioada de vârf a pandemiei Covid-19, dar ulterior au revenit la doar 6% sub nivelurile anterioare pandemiei. Creşterea globală a chiriilor în ultimul an a fost în medie de 2%, dar a variat foarte mult de la un o regiune la alta.

Zona Asia Pacific a fost cea mai afectată în perioada pandemiei, chiriile scăzând în medie cu 17%, în principal din cauza restricţiilor de circulaţie, care au afectat principalele destinaţii turistice internaţionale.

În Europa Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) costul de închiriere a spaţiilor stradale s-a redus în medie cu 11%, un impact semnificativ având loc în Irlanda, Regatul Unit, Spania şi Franţa, unde chiriile au scăzut în medie cu până la 28%. Pe de altă parte, comprimările chiriilor au fost minime în unele zone din Europa de Est, cum ar fi Slovacia şi Slovenia.

În prezent, chiriile în EMEA se situează la doar 8% sub nivelurile înregistrate înainte de pandemie, şi mai mult decât atât la începutul anului 2022, volumul vânzărilor de retail în Uniunea Europeană a fost cu 4,1% mai mare comparativ cu nivelurile din momentul declanşării crizei sanitare. Cu toate acestea, redresarea a fost şi va continua să fie dificilă din cauza inflaţiei, cu impact atât asupra cererii de consum cât şi asupra retailerilor.

Comunicatul menţionează că, la nivel global, chiriile au recuperat aproximativ 50% din scăderile înregistrate din momentul de vârf al pandemiei. O mare parte din această îmbunătăţire a avut loc pe parcursul anului 2021 şi la începutul anului 2022, înainte ca evenimentele economice globale din ultimele şase luni să înceapă să aibă un impact negativ asupra pieţelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: