Foto: Dominic Fritz, Facebook
„Mica Vienă” ar putea fi o exagerare, dar orașul românesc este un loc autentic, locuibil și multicultural, care oferă vizitatorilor suficient pentru a umple două sau trei zile, scrie New York Times, într-un amplu reportaj despre Timișoara, care este în acest an capitală a Culturii.
„Familiile se plimbă și savurează conuri de înghețată în timp ce curierii cu biciclete trec pe lângă ele. Pensionarii se relaxează pe bănci lângă straturile de flori îngrijite, în timp ce hipsterii cu căști la urechi plimbă câinii și copiii fugăresc porumbei lângă o fântână încărcată cu pești de bronz. Scena din Piața Victoriei din Timișoara, România, este chintesențial europeană – modernul întâlnește lumea veche”, așa își începe New York Times reportajul.
Și cu toate acestea, scrutând palatele impunătoare de tip Art Nouveau care mărginesc marea piață – mai mare decât trei terenuri de fotbal american și mărginită de Opera Națională și de Catedrala Ortodoxă Metropolitană – jurnalistul se întreabă cum de Timișoara rămâne cel mai notabil oraș de care probabil nu ați auzit niciodată.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Românii și pasionații de istorie cunosc Timișoara pentru rolul său principal în sângeroasa revoluție română din decembrie 1989, când protestele locale au declanșat un val național care l-a răsturnat pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. (NY Times menționează că România încă se luptă cu moștenirea nerezolvată a acelei revoluții).
„În timp ce privesc vibranta Piață a Victoriei, îmi este greu să îmi imaginez 100.000 de protestatari anticomuniști înghesuiți în acele zile fatidice”, arată jurnalistul.
Alte pretenții la faimă includ faptul că a fost primul oraș din Europa – al doilea la nivel mondial după New York – cu iluminat stradal electric (1884) și că a fost numit „Mica Vienă” pentru abundența de arhitectură secesionistă și barocă, o marcă de neșters a dominației habsburgice, care a început în 1716 după 164 de ani sub Imperiul Otoman. Eliberată de turci, Timișoara a înflorit în cele două secole care au urmat, sub controlul maghiar și austriac și sub Imperiul Austro-Ungar cu dublă monarhie. Porecla de „Viena” este o exagerare, deși arhitectura, tramvaiele și spațiile verzi evocă capitala austriacă.
Timișoara este în mare parte necunoscută turiștilor – și relativ nedescoperită – în ciuda faptului că se află la doar câteva ore de Budapesta. La fel de aproape de Viena ca și de capitala României, București, și chiar mai aproape de alte cinci capitale europene, Timișoara este, de asemenea, accesibilă printr-un aeroport mic, dar în expansiune, care o conectează cu orașe din întreaga Europă.
„Nici eu nu auzisem niciodată de Timișoara când am sosit în 2002, ca voluntar în Corpul Păcii. Am rămas doi ani, m-am îndrăgostit, m-am întors pentru a mă căsători și am făcut călătorii anuale din America, când Timișoara m-a tras de mână ca un vechi prieten. Soția mea și cu mine ne-am mutat înapoi acum șase ani. Am asistat la o evoluție de la anii sumbri de după revoluție la vibrația cosmopolită de astăzi, datorită unui sector tehnologic în plină expansiune, investițiilor străine semnificative și energiei tinerești a 40.000 de studenți universitari.
Pentru mine, atracția Timișoarei este dublă: arhitectura sa, care sare imediat în evidență, și autenticitatea sa, care se pătrunde treptat. Orașul nu este o capcană pentru turiști cu magazine de bibelouri din belșug, ci un oraș autentic, locuibil și multicultural, care se mișcă într-un ritm cumpătat și oferă vizitatorilor doar atât cât să umple două sau trei zile – poate surprinzându-i cu un gust al României, o țară care încă suportă o problemă de imagine nejustificată, fie inexistentă, fie înclinată spre negativ”, arată jurnalistul.
Nucleul istoric al Timișoarei, care are cele mai populare obiective turistice, este compact, circulabil pe jos și centrat pe trei piețe fără mașini – Victoriei, Libertății și Unirii. De-a lungul drumului, abundă un melanj de arhitectură îndrăzneață.
În Piața Victoriei, catedrala ortodoxă înaltă de 300 de metri domină cu stilul său neomoldav, cu tentă bizantină, mai frecvent întâlnit în cealaltă parte a țării. Catedrala, construită în anii 1930 și una dintre cele mai înalte biserici ortodoxe din lume, are mai multe turnulețe, un altar masiv aurit, fresce impunătoare și porticuri cavernoase. Un muzeu gratuit, adesea trecut cu vederea la subsol, curatoriat de o călugăriță gregară, găzduiește icoane vechi, manuscrise și artefacte religioase.
În altă parte în piață, merită să admirați palatele de la începutul secolului al XX-lea, încă identificate cu numele proprietarilor inițiali, pe atunci cele mai bogate familii din oraș, printre care Neuhausz, Weiss, Dauerbach, Löffler și Széchenyi. Pe de o parte, două blocuri de apartamente moderniste din epoca comunistă discombinează continuitatea designului, dar în cea mai mare parte clădirile sunt exemple superbe de Art Nouveau, mai exact, de Secesiune vieneză, cu elemente maghiare și eclectice colorate, chiar jucăușe – moșteniri ale unui boom al construcțiilor în perioada în care orașul se afla sub dominație austro-ungară. Lucrările de restaurare continuă, dar mai multe fațade au fost readuse recent la grandoarea lor originală, care rivalizează cu oricare alta din Europa.
La capătul pieței, teatrul de operă cu 686 de locuri este intim și uimitor în interior, dar este deschis doar pentru spectacole și grupuri de turiști cu permisiune prealabilă.
Din Piața Victoriei, mulți se plimbă pe scurta stradă Alba Iulia, care este umbrită de umbrele colorate, trecând pe lângă magazine de înghețată în drumul lor spre Piața Libertății și statuia Sfântului Ioan Nepomukși a Fecioarei Maria, realizată la Viena în 1756. O fostă bancă maghiară de la un colț nu a fost încă restaurată, dar turnul său elegant și balcoanele rotunjite emană Art Nouveau. Fosta primărie din secolul al XVIII-lea, de culoarea rodiilor, în stil eclectic, fuzionată cu elemente clasice, găzduiește acum o școală universitară de muzică – sunete de vioară și trompetă emană adesea de la ferestrele sale, ceea ce sporește farmecul. Dacă foamea te cheamă, există Cafeneaua Verde, un bistro primitor cu un meniu divers, și popularul La Focacceria, care servește focaccia, panini și croissante.
Edificiile din apropiere sunt un amestec de clădiri renovate și nerenovate, o temă comună în tot centrul orașului, de pe străzile laterale până în cartierele interioare Fabric, Iosefin și Elisabetin, care emană simultan farmec arhitectural și neglijență, dar care merită explorate. Timișoara a restaurat zeci dintre cele 14.000 de clădiri istorice, spijinindu-le până la un punct – în perioada interbelică, trebuie să fi fost un oraș uimitor. Dar rămâne mult de lucru, o realitate a unui oraș care nu este complet șlefuit – autentic și în continuă transformare, aparent dornic să se debaraseze de stereotipurile asociate cu Europa de Est.
La două străzi distanță se află Piața Unirii, un potpourri pitoresc de pasteluri și bijuterii arhitecturale. Palatul Baroc, un centru administrativ în timpul Imperiului Austro-Ungar, găzduiește acum Muzeul Național de Artă din Timișoara, care găzduiește o expoziție de o lună de zile a sculptorului român Constantin Brâncuși, aducând piese de la Centrul Pompidou din Paris, Tate Modern din Londra și din alte părți.
Celebrul artist și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Paris, iar aceasta este cea mai mare expoziție cu lucrările sale din România din ultimii 50 de ani.
Alături de muzeul de artă se află capricioasa Casă Brück din 1911, un exemplu surprinzător de Art Nouveau și Secession, cu schema sa de culori roz și mentă care seamănă cu o casă de turtă dulce. De cealaltă parte a pieței se află Catedrala romano-catolică Sfântul Gheorghe, care strălucește după recenta renovare de patru ani, în valoare de aproape 6 milioane de dolari. În interiorul capodoperei baroce, ești transportat în Italia, deși slujbele sunt celebrate în română, maghiară și germană.
Piața Unirii sintetizează multiculturalismul și toleranța religioasă a Timișoarei. Vizavi de „cupola” catolică, așa cum este cunoscută pe plan local, se află episcopia și biserica ortodoxă sârbă, ornamentată și colorată. O școală de limbă germană (care a produs doi laureați ai premiului Nobel) și o librărie se află în apropiere, în timp ce la câteva străzi distanță se află Sinagoga Cetate, finalizată în 1865 și redeschisă anul trecut după o renovare îndelungată.
O comunitate evreiască cândva înfloritoare a depășit 13% din populație în perioada interbelică, dar a scăzut semnificativ din cauza emigrării în masă în timpul regimului comunist. Chiar și așa, moștenirea evreiască din Timișoara este uriașă și vizibilă în multe dintre cele mai frumoase clădiri, inclusiv în Casa Brück și în emblematicul Palat Max Steiner, care emite vibrații Gaudí în colțul său din piață.
Zona Pieței Unirii este plină de locuri pentru a lua masa și a bea, majoritatea cu locuri în aer liber, și este locul preferat al localnicilor. Pentru mâncare tradițională românească, încercați Miorița pentru supe, tocănițe și carne la grătar cu mămăligă. Vinto este un restaurant de lux, axat pe vinuri, unde puteți degusta soiurile subestimate ale României. Zai Miniature, cu o selecție largă de gin, servește cocktailuri și spritze cu vedere, în timp ce Garage Cafe are unele dintre cele mai bune produse de mic dejun și patiserie din oraș, inclusiv produse vegane. Naru, un restaurant confortabil, prietenos cu vegetarienii, cu o terasă umbrită, se află vizavi de Doppio, una dintre numeroasele cafenele de specialitate.
În apropiere de Union Square se află Asociația Memorialul Revoluției și muzeul său despre evenimentele tragice și euforice din decembrie 1989. Un scurt film și exponatele sunt informative și captivante, dar grafice și nu sunt pentru copii mici sau pentru cei sensibili. Este o experiență demnă, deși umilitoare, care deschide ochii mai ales pentru americani și alți occidentali.
În afară de explorarea piețelor principale, o altă modalitate de a experimenta Timișoara ca un localnic este să vă plimbați de-a lungul canalului navigabil Bega, care traversează orașul, trecând prin parcuri pline de verdeață, cu alei de promenadă și piste pentru biciclete, una dintre ele ducând până la granița cu Serbia. Câteva baruri și restaurante împânzesc canalul, dar este în principal un loc plăcut pentru a te plimba și a privi taxiurile pe apă „vaporetto” și caiacele alunecând pe lângă nenumărate sălcii plângătoare.
Dacă vizitați
Timișoara este una dintre cele trei Capitale Europene ale Culturii în 2023. O listă completă de expoziții de artă, concerte, festivaluri de muzică, teatru și dans se întinde până în decembrie.
Organizatorii capitalei culturale folosesc ca spații de expunere locuri din afara muzeelor, de la curți ascunse la galerii private. Vedeți programul complet al evenimentelor sau parcurgeți cele mai importante evenimente în funcție de lună.
Moneda românească este leul (plural, lei). La restaurante, așteptați-vă să plătiți între 25 și 45 de lei (aproximativ 5,50 și 10 dolari) pentru supe și antreuri și între 70 și 90 de lei pentru feluri de mâncare. În ceea ce privește cazarea, Hotelul Atlas de patru stele, deschis în 2021, oferă confort modern la doar câțiva pași de piețele principale. Camera dublă pornește de la 700 de lei.