Timișoara: Protest al patronilor din Horeca, afectați de restricții

protest horeca timisoara sursa Economedia 2

Reprezentanții Horeca din Timișoara au organizat vineri dimineață un protest inedit, după ce domeniul a fost grav afectat de restricțiile din perioada pandemiei.

Patronii și angajații din restaurante, baruri și cafenele și-au „depus armele” în fața sediului Prefecturii. Fiecare a adus o ustensilă din bucătarie pe care a pus-o, în semn de protest, pe treptele instituției.

Ei spun că sunt într-o situație disperată, sunt nevoiți să își țină în continuare angajații în șomaj tehnic și nu pot să își susțină afacerea. „Avem angajați în șomaj tehnic, dar cine poate să trăiască cu 900 de lei? Am venit aici cu armele cu care am lucrat zi de zi a, efectiv ne-a ajuns cuțitul la os”, a declarat pentru Economedia un reprezentant HORECA.

De anul trecut, numărul șomerilor în județ aproape s-a dublat. Cele mai afectate domenii sunt serviciile. „Potrivit registrelor evidenței comerțului de la începutul lunii martie 2020, 2.400 de firme au intrat în dizolvare voluntară, fie în insolvență. Din păcate, numărul șomerilor din luna februarie 2020 a crescut cu aproximativ 40% în județul Timiș. Dacă la momentul februarie 2020 aveam 2.500 de șomeri, la momentul martie 2021 suntem la aproximativ 4.500 de șomeri, a declarat prefectul judetului Timiș, Zoltan Nemeth.

Județul Timiș este unul dintre cele mai afectate din cauza pandemiei. Din martie 2020, cu mici excepții, a fost în scenariul roșu din cauza ratei de infectare mare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: