Tim Cook spune că Apple va „deschide noi drumuri” în AI

Apple, Tim Cook Foto: Apple

Șeful Apple, Tim Cook, spune că firma pe care o conduce, va „deschide noi drumuri” în ceea ce priveşte inteligenţa artificială generativă începând din acest an, transmite News.ro.

Afirmaţia şefului Apple a venit în cea mai recentă conferinţă cu investitorii, la puţin timp după s-a aflat că producătorul iPhone-ului a renunţat să mai dezvolte tehnologii pentru maşinile autonome.

Ceea ce spune Tim Cook are două roluri. Pe de o parte, le transmite investitorilor că banii lor sunt mai bine investiţi în AI decât în complicatul proiect Titan, de conducere autonomă.

Pe de altă parte, este o promisiune care creează aşteptări mari de la funcţiile de inteligenţă artificială pe care Apple urmează să le lanseze anul acesta pe produsele sale.

Deşi a pierdut ocazia anul trecut şi s-a mişcat mai greu în acest domeniu decât unii dintre rivalii săi, Apple a accelerat dezvoltarea AI şi a pus bazele propriilor modele lingvistice.

Tim Cook a confirmat deja că iPhone, iPad, şi celelalte produse ale companiei vor avea funcţii de AI în curând, ceea ce dă şi mai multă greutate informaţiilor care au circulat pe surse.

Conform acestora, Apple va implementa funcţii de AI în multe dintre produsele şi serviciile sale, de la Siri la Apple Music, unde utilizatorul va folosi inteligenţa artificială generativă pentru a-şi comanda listele de melodii şi a descoperi muzică nouă.

Aceste noutăţi şi altele urmează a fi implementate în toamnă, când vor fi lansate noi versiuni ale sistemelor de operare dezvoltate de Apple. O prezentare succintă a acestora este aşteptată în iunie, la WWDC 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: