Thibaut Boidin va fi noul managing director al Heineken România, în locul lui Dan Robinson

Thibaut Boidin, heineken Sursa foto: Heineken

Thibaut Boidin va fi noul managing director al Heineken România, începând cu 1 septembrie 2023, potrivit unui comunicat al companiei. Acesta va prelua funcția lui Dan Robinson, care va avea un nou rol în cadrul grupului, rol care va fi comunicat în perioada următoare.

Dan Robinson s-a alăturat grupului Heineken N.V. în 2005 și a fost numit Managing Director al Heineken România în 2018. Dan a modelat o cultură organizațională sănătoasă și a implementat o strategie de business de succes în cadrul companiei locale. Pe parcursul mandatului său, compania a realizat progrese semnificative în materie de sustenabilitate, inovație și digitalizare. Dan a deținut două mandate de Președinte al Asociației Berarii României, conlucrând pentru a susține și consolida dezvoltarea durabilă a industriei berii în România. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Thibaut s-a alăturat Heineken Franța în 2017, unde a fost Deputy General Manager la France Boissons. În acest rol, a coordonat un efort de transformare ambițios al Heineken Franța și a generat creșterea businessului, îmbunătățind, totodată, nivelul de satisfacție al clienților. În octombrie 2020, Thibaut a fost numit în funcția de Transformation Director al Heineken Franța, unde a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea businessului. Ulterior, în septembrie 2021, Thibaut a fost numit Chief Transformation Officer în cadrul Heineken Europa și, în timpul mandatului său, a impulsionat dezvoltarea procesului de transformare a capabilităților în cadrul Regiunii Europa, coordonând programe importante și generând schimbări semnificative la nivelul businessului. 

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Potrivit companiei, Thibaut va continua să dezvolte businessul din România. El va coordona strategia EverGreen în România, cu o abordare centrată pe consumatori și clienți, și acordând o atenție deosebită sustenabilității, digitalizării și dezvoltării angajaților Heineken România.