Tesla nu va mai produce anual 20 de milioane de vehicule electrice până în 2030

tesla sursa foto: Pixabay

Compania americană Tesla a renunţat la obiectivul de a produce anual 20 de milioane de vehicule electrice (EV) până în 2030, conform celui mai recent raport de impact publicat joi, transmit DPA şi Reuters, citat de Agerpres.

Anul trecut, Tesla şi-a majorat livrările cu aproape 38%, la peste 1,8 milioane de vehicule. Compania nu a dat publicităţii previziuni pentru 2024, directorul general Elon Musk anunţând ca obiectiv un avans anual de 50% al livrărilor.

În aprilie, Musk a declarat că va accelera lansarea mai multor modele accesibile, în urma reducerii vânzărilor în primele luni din acest an, producţia urmând să înceapă mai devreme decât ţinta originală stabilită în semestrul doi din 2025.

De asemenea, compania intenţioneze să prezinte celebrul “Robotaxi” în 8 august.

Schimbarea strategiei Tesla indică faptul că firma plănuieşte să folosească actualele linii de producţie pentru noi vehicule accesibile, o decizia care va însemna costuri mai scăzute şi o creştere modestă a numărului de maşini fabricate.

Joi, acţiunile Tesla înregistrau un declin de 1,7% la Bursa de la New York. Anul acesta titlurile au scăzut cu aproximativ 25%.

Încetinirea cererii pentru vehicule electrice şi concurenţa strânsă au afectat vânzările Tesla. Într-o încercare de restructurare, Tesla a concediat anul acesta peste 10% din angajaţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.