Termoenergetica a transmis Primăriei Capitalei că este într-o situație financiară critică și are datorii de 800 milioane lei

calorifer, incalzire Sursa foto: Unsplash / Julian Hochgesang

Compania Municipală Termoenergetica a transmis Primăriei Capitalei, dar şi Consiliului General o adresă în care atrage atenţia asupra datoriilor de 800 de milioane de lei pe care PMB le-a acumulat. Directorul general al companiei, Claudiu Creţu, a declarat pentru Agerpres că din această datorie, 300 de milioane de lei reprezintă facturi curente.

„Este o adresă care a fost transmisă către Primărie, către ministere, către consilierii generali, astfel încât să atragem atenţia la situaţia financiară critică în care se găseşte Compania Municipală Termoenergetica şi la faptul că este nevoie de soluţii urgente, mai ales că ne apropiem de luna octombrie, când va trebui să dăm drumul la căldură, să reluăm furnizarea de încălzire în oraş. (…) Obligaţia noastră a fost de a informa Consiliul General, pentru că el este acţionarul acestei companii”, a precizat Claudiu Creţu pentru Agerpres.

El a menţionat că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, caută soluţii pentru această problemă.

„Domnul primar, primăria caută soluţii pentru a se împrumuta, pentru a face rost de finanţare, pentru a plăti aceste datorii”, a spus directorul Termoenergetica.

Potrivit acestuia, în cazul în care situaţia nu va fi rezolvată, există riscul intrării în insolvenţă a companiei. „Există acest risc, dacă nu se plătesc datoriile. Din păcate, există acest risc, da”, a subliniat Claudiu Creţu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: