Tehnologia 5G va contribui cu până la o mie de miliarde euro la PIB-ul european, până în 2025

tehnologia 5G Sursa foto Pixabay

Se estimează că tehnologia 5G va contribui cu până la o mie de miliarde de euro la PIB-ul european între 2021 şi 2025, cu potenţialul de a crea sau de a transforma până la 20 de milioane de locuri de muncă în toate sectoarele economice, informează Curtea de Conturi Europeană într-un raport special referitor la implementarea unor reţele 5G securizate în statele membre ale UE, scrie Agerpres.

În ansamblu, auditul Curţii a arătat că, în pofida sprijinului acordat de Comisie, există întârzieri considerabile în implementarea reţelelor 5G în statele membre şi că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a se remedia problemele de securitate în implementarea reţelelor 5G.

În Planul său de acţiune din 2016 privind 5G, Comisia a propus o acoperire 5G a tuturor zonelor urbane şi de-a lungul principalelor rute de transport ca obiectiv pentru 2025, iar în luna martie 2021 a propus pentru 2030 obiectivul unei acoperiri 5G complete. Până la sfârşitul anului 2020, 23 de state membre lansaseră servicii 5G comerciale şi atinseseră obiectivul intermediar de a avea cel puţin un oraş important cu acces la astfel de servicii. Curtea a observat însă că nu toate statele membre se raportează la obiectivele Comisiei în strategiile lor naţionale privind 5G sau în planurile lor naţionale privind banda largă.

În plus, în mai multe ţări, Codul european al comunicaţiilor electronice nu a fost încă transpus în legislaţia naţională, iar atribuirea spectrului 5G a fost întârziată. Aceste întârzieri în atribuirea spectrului pot fi imputate diferitor cauze: cerere scăzută din partea operatorilor de reţele mobile, probleme de coordonare transfrontalieră cu ţările terţe situate de-a lungul frontierelor estice, impactul pandemiei de COVID-19 asupra programării licitaţiilor şi incertitudinea legată de cum ar trebui remediate problemele de securitate. Potrivit Comisiei, numai 11 state membre – inclusiv România – au şanse să atingă obiectivul stabilit pentru 2025.

Conform Curţii de Conturi Europene, Comisia ar trebui: să elaboreze, împreună cu statele membre, o definiţie comună a calităţii preconizate a serviciului furnizat de reţelele 5G, de exemplu performanţa pe care acestea ar trebui să o ofere sub aspectul vitezei minime şi al latenţei maxime; să încurajeze statele membre să includă, în următoarele actualizări ale strategiilor lor digitale/pentru 5G sau ale planurilor lor privind banda largă, obiectivele fixate pentru 2025 şi pentru 2030 în ceea ce priveşte implementarea reţelelor 5G, precum şi măsurile necesare pentru atingerea acestor obiective; să sprijine statele membre în soluţionarea problemelor de coordonare a spectrului cu ţările terţe vecine, depunând eforturi pentru ca subiectul să fie inclus pe ordinea de zi a fiecărei reuniuni relevante.

Curtea de Conturi Europeană consideră că CE trebuie să evalueze, împreună cu statele membre, pentru ce aspecte ale securităţii reţelelor 5G este necesar să se specifice cerinţe cu forţă executorie şi, după caz, să iniţieze acte legislative.

Comisia a început să examineze acuzaţiile asociate de avantaj economic neloial ca urmare a subvenţiilor străine. Astfel de subvenţii pot denatura piaţa internă, creând astfel condiţii de concurenţă inegale între furnizorii de echipamente 5G, cu posibile implicaţii în materie de securitate.

Data-ţintă pentru punerea în aplicare a recomandărilor este decembrie 2022, a informat Curtea de Conturi Europeană.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: