Gratuitatea privind ocuparea locurilor publice cu restaurante şi terase de vară se prelungeşte până pe 31 decembrie, potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din 27 aprilie, relatează Agerpres.
Taxa de ocupare a domeniului public pentru restaurante şi terase de vară era zero de la începutul acestui an până pe 30 iunie, conform hotărârii CGMB nr. 429 din 21 decembrie 2020, care se abrogă.
Proiectul de hotărâre menţionează că se suspendă, până la data de 31 decembrie 2021, aplicarea taxei pentru utilizarea locurilor publice cu unităţi de alimentaţie publică şi terase de vară prevăzută la pct. 3.13 din Anexa nr. 2 din hotărârea CGMB nr. 139/2020 privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, începând cu anul 2021, precum şi dispoziţiile pct. 3.11 din Anexa nr. 2a.
CGMB are atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului, respectiv privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului, iar exercitarea acestor atribuţii privesc stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii, prevede raportul de specialitate.
Potrivit hotărârii CGMB nr. 139/2020, taxa pentru utilizarea locurilor publice cu unităţi de alimentaţie publică şi terase de vară are o valoare cuprinsă între 0,50 – 1,10 lei/metru pătrat/zi, în funcţie de zonă. Taxa se percepe pentru următoarele tipuri de activităţi: alimentaţie publică; terase de vară (pentru perioada 01.05 – 30.09) cu sau fără băuturi alcoolice; comercializare produse panificaţie şi patiserie; alte activităţi asemenea. Intervalul 1 mai – 30 septembrie este estimativ, putându-se efectua solicitări şi în afara acestuia, urmând ca acestea să fie analizate şi a se emite acordul, după caz.
sursa foto: Facebook/ Centrul Vechi