Tarom dă înapoi: Angajaţii rămân cu salariile nemodificate. Nu se reduce nici programul de lucru de la cinci la patru zile

tarom Sursa foto: Facebook/Tarom

Toţi angajaţii companiei Tarom îşi păstrează salariile nemodificate, iar programul de lucru nu se va reduce de la 5 la 4 zile pe săptămână după ce directorul general, pilotul Cătălin Prunariu, a decis să retragă ordinul emis luna trecută care prevedea reducerea programului de lucru şi implicit scăderea salariilor cu 20%, potrivit surselor Economedia.

Ordinul intern care ar fi urmat să se aplice chiar în ziua lansării Certificatului Verde Digital pentru călătoriile în Uniunea Europană a venit ca urmare a scăderii semnificative a traficului aerian şi a situaţiei financiare dificile de la Tarom, dar prevedea reducerea programului prin rotaţie şi la departamentele esenţiale, inclusiv piloţi şi personal tehnic, ceea ce ar fi perturbat activitatea companiei. Reducerea programului de lucru urma să se aplice pentru toţi cei 1.400 de angajaţi până la sfârşitul anului.

În prezent, traficul aerian din România este în creştere, ajungând la aproximativ 70% faţă de valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2019. Potrivit planului de redresare, compania Tarom ar putea reveni pe profit din 2024-2025, iar personalul va ajunge la aproximativ 1.000 de salariaţi. Comisia Europeană a anunţat că a deschis o anchetă pentru a verifica dacă ajutorul de stat de aproximativ 190 de milioane de euro pe care l-a propus Ministerul Transporturilor este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: