SURSE Planul Fiscal pe care Guvernul trebuie să-l discute cu Comisia Europeană nu prevede creșterea TVA sau a altor taxe

deficit Foto: Dreamstime

Planul Fiscal pe care Guvernul trebuie să-l prezinte Comisiei Europene până la 15 octombrie nu prevede creșterea TVA sau a altor taxe, au declarat pentru G4Media.ro surse politice după ședința coaliției. Conducerile PSD și PNL s-au reunit luni după amiaza, pe agenda discuțiilor fiind teme economice.

Potrivit surselor citate, toate statele care sunt în procedură de deficit excesiv, cum este și România, trebuie să discute acest Plan Fiscal cu Comisia până la începutul lunii septembrie, astfel încât la jumătatea lunii octombrie să fie prezentat executivului de la Bruxelles.

Dacă Planul Fiscal nu este trimis în calendarul stabilit, România intră automat pe deficitul redus de 3% și nu va putea depăși acest nivel, ceea ce ar puta afecta ritmul investițiilor, au mai explicat sursele citate.

Discuția din coaliție a avut loc pe fondul prognozelor pesimiste privind creșterea deficitului bugetar, prognozat de Comisia Europeană la 6.9% din PIB, o țintă pe care multe voci din mediul de business o consideră însă ca fiind prea mică față de realitate. Pentru a stopa creșterea accelerată a deficitului, coaliția de guvernare ar putea discuta mai multe soluții fiscale.

Liderul PNL a început turneul prin filiale pentru candidatura la prezidenţiale, în timp ce PSD urmează să se întrunească, pe 24 august, în Congres, pentru alegerea noii conduceri a partidului şi pentru stabilirea candidatului pentru şefia statului.

Săptămâna trecută, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale, dar trebuie să obţină aprobarea partidului, precizând că va merge în filialele partidului pentru a discuta despre candidatura sa. El arăta că ”în acest moment” un proiect privind un candidat comun al PNL şi PSD ”nu mai poate să se deruleze”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce legătură are partea finală cu obiectul analizei ?
    Care sunt soluțiile fiscale ?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.