Surse: Guvernul vrea să dea noi majorări de salarii pentru profesori abia la 1 ianuarie 2024

bani, lei, finante, bancnote, bani numarati Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Guvernul nu va mai majora salarii în educație în acest an, sperând să se încadreze în ținta de deficit de 4,4% asumată pentru 2023, însă ar vrea să acorde noi majorări de la 1 ianuarie 2024, conform unor surse guvernamentale.

Executivul adoptă joi un memorandum prin care își asumă că în viitoarea lege a salarizării, salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie din 2022. Odată cu acest memorandum, Executivul se așteaptă să înceteze greva din Educație.

Anterior, Guvernul a adoptat „cu forța” o ordonanță prin care a majorat salariile din Educație cu 1.000 lei brut, spunând că aceasta este o majorare „anticipată” din noua lege a salarizării.

Pe grila din noua lege a salarizării se va pleca de la salariul mediu brut, pentru un debutant.

Conform calculelor bugetare, Guvernul și-ar permite ca abia în ianuarie să acorde noi majorări salariale pentru educație, respectiv să dea profesorilor 40% din ceea ce a rămas de plată, conform surselor.

„Nu avem de unde să dăm mai mult la educație”, ar fi explicația Executivului, conform surselor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De restructurari , redistribuiri, inchideri de agentii si institutii fantomatice (gen istitututul Levantului al lui Constantinescu , al Revolutiei (nici guvernul nu cred ca stie ce finanteaza), amanarea cumpararii unor deseuri pe post de inarmare , a achizitiei unor auto, injumatatirea fondurilor pentru partide, taierea unor indemnizatii, a pensiilor speciale -nu ar produce imediat fondurile necesare ? Asta era si angajament in PNRR dar a vazut cineva, ceva in afara de taierea cheltuielilor cu fax-ul si telefaxul ?!!!!!! Cum sa zici ca ”dai” o crestere repartizata pe urmatorii trei ani ?!! Daca guvernul nu stie, sa ne intrebe pe noi ……….

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.