Suporturile de publicitate de la metrou, adevărate pericole pentru călători. Neregulile descoperite la Metrorex

metrorex, metrou Sursa foto: Facebook/Metrorex

Unele suporturi de publicitate de la metrou reprezintă un real pericol de accidentare a călătorilor, „cu consecințe greu de imaginat”, arată raportul corpului de control trimis de Ministerul Transporturilor la Metrorex, care subliniază că angajații companiei au primit sporuri ce se ridică la 87% din valoarea totală a salariilor încasate pentru timpul efectiv lucrat. Documentul mai arată că toți angajații au primit sporul de metrou, chiar dacă nu lucrau efectiv în metrou, ci în aparatul central.

„Unele suporturi de publicitate se află într-o avansată stare de degradare aducând un prejudiciu de imagine Metrorex, reprezentând însă și un real pericol de accidentare a călătorilor cu consecințe greu de imaginat”, potrivit raportului complet al corpului de control, publicat de Ministerul Transporturilor.

Raportul arată că Metrorex a prelungit durata unor contracte de asociere, fără o analiză tehnico-economică și, cu toate că unele dintre contractele de asociere au încetat prin ajungere la termen, partenerii contractuali au continuat să desfășoare activitățile specifice prin exploatarea abuzivă a spațiilor și/sau cu acordul Consiliului de administrație al Metrorex.

Raportul dă exemplul firmei SPECTACULAR OOH & PRINTING SRL, despre care corpul de control susține că se impune „efectuarea tuturor demersurilor legale necesare în vederea determinării firmei să elibereze spațiile ocupate în prezent în mod abuziv”.

Totodată, este menționată și firma SINDOMET SERVCOM SRL, al cărei contract cu Metrorex a fost prelungit în condiții defavorabile Metrorex. „Echipa de control apreciază că Metrorex a fost dezavantajată din punct de vedere financiar prin repartizarea veniturilor și cheltuielilor, stabilită inițial în cotă de doar 25%, în timp ce cota pentru S.C. SINDOMET SERVCOM S.R.L. a fost de 75%. Nu au fost puse la dispoziția echipei de control documente din care să reiasă care au fost elementele luate în considerare la stabilirea cotelor de participare pentru împărțirea veniturilor și cheltuielilor asocierii”, arată raportul.

Spor de metrou pentru toți angajații

Corpul de control mai arată că de sporul de metrou beneficiază toți angajații Metrorex, indiferent de locul în care aceștia își desfășoară activitatea, deși legea arată că acesta „se acordă personalului din metrou care lucrează în condiții deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase, determinate de îndeplinirea anumitor condiționalități”.

Instituția de control susține că „acordarea sporului de metrou tuturor salariaților societății a fost abuzivă”, deoarece nu au fost prevăzute cu claritate condițiile necesar a fi îndeplinite și nu s-a ținut cont de faptul că nu toți salariații „lucrează în condiții deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase…’’.

În acest sens, corpul de control a decis sesizarea Curții de Conturi a României pentru verificarea acestui aspect și pentru determinarea duratei și a posibilului prejudiciu produs prin acordarea pentru toți salariații din cadrul Metrorex, a sporului de metrou.

Potrivit documentului, raportat la valoarea totală a salariilor pentru timpul efectiv lucrat, în sumă de 270.081.002 lei, valoarea totală a sporurilor acordate este în cuantum de 234.734.356 lei (aprox. 87%).

Raportul mai arată că a fost decisă o majorare a salariilor din Metrorex, începând cu data de 1 noiembrie 2020, cu ocazia negocierii Contractului Colectiv de Muncă 2020-2021, pe baza unor date prezentate în mod trunchiat.

Asta deși, potrivit bugetului pe anul 2021, „operatorii economici care au înregistrat pierderi și/sau plăți restante la data de 31 decembrie 2020, nu pot prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 creșteri ale cheltuielilor de natură salarială”.

Astfel, corpul de control susține că majorările salariale deja aprobate vor putea fi acordate doar în condițiile în care în anul 2021 Metrorex va reduce numărul de personal existent.

Corpul de control arată că, la data negocierilor, din componența comisiei de negociere din partea administrației, un număr de 10 din totalul de 15 membri erau membri de sindicat.

În concluzie, corpul de control arată că „persoanele cu funcții de decizie din cadrul Metrorex au acționat în conivență cu reprezentanți ai sindicatului, vădit în beneficiul acestuia, ceea ce crează suspiciunea unor posibile înțelegeri în afara cadrului legal”.

Foto Facebook/Metrorex

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: