Studiu imobiliar: Prețurile apartamentelor cu două și trei camere vor crește cu până la 10%

Bucuresti, panorama Sursa foto: Inquam Photos / Alberto Grosescu

Specialiştii în imobiliare estimează că apartamentele cu două sau trei camere vor rămâne în topul preferinţelor românilor şi anul acesta, majoritatea anticipând creşteri de până la 10% pe acest segment, conform studiului “O radiografie a pieţei imobiliare din 2021 şi previziuni pentru 2022”, realizat de RE/MAX România, citat de Agerpres.

Astfel, 68% dintre participanţii la studiu prognozează creşteri de până la 10% a preţurilor pe segmentul apartamentelor de două şi trei camere, 15% consideră că evoluţia preţurilor va depăşi 10%, iar un procent de 10% spun că preţurile vor stagna.

Casele se vor menţine în continuare pe poziţia a treia în topul locuinţelor alese de români, tendinţa fiind văzută ca o continuare firească a procentului de vânzări pe acest segment înregistrat în 2021.

Astfel, peste două treimi dintre respondenţi (62%) estimează creşteri de până în 10% anul acesta, 18% cred că preţurile vor creşte cu peste 10%, iar 14% consideră că acestea vor stagna. În contextul unui interes crescut pe acest segment, specialiştii se aşteaptă la creşteri şi în materie de teren intravilan, 48% estimând o evoluţie de până în 10% a preţurilor.

“Trebuie să menţionăm că studiul a fost realizat la finele anului trecut, iar estimările specialiştilor au fost bazate pe tendinţele observate la acel moment. Se pare că începutul acestui an vine cu majorări accentuate, astfel că pentru 2022 estimăm creşteri de cel puţin 10% sau chiar peste acest procent, pe segmentul menţionat”, a declarat Răzvan Cuc, preşedintele RE/MAX România.

Pe de altă parte, specialiştii în imobiliare nu prevăd schimbări importante referitoare la preţurile pentru spaţii comerciale şi cele office, ca urmare a adaptării la contextul pandemic şi noul mod de lucru. 43% dintre respondenţi sunt de părere că preţurile la spaţiile comerciale vor stagna, aceeaşi tendinţă fiind menţionată de 47% pentru spaţiile office.

De asemenea, pe piaţa chiriilor pentru apartamente şi garsoniere nu se vor remarca schimbări masive, întrucât marile centre universitare funcţionează din nou şi în sistem offline, iar tendinţa de lucru remote se îndreaptă mai degrabă către modul de lucru hibrid.

Majoritatea participanţilor la sondaj (52%) consideră că anul 2022 va fi marcat de o stagnare a preţurile chiriilor sau creşteri cu până la 10% (23% dintre respondenţi), tendinţă explicată pe fondul creşterii preţurilor la locuinţe în oraşele foarte dezvoltate.

Studiul mai semnalează că, dacă înainte de 2020 garsonierele erau o investiţie tot mai populară, iar la debutul pandemiei atenţia se centrase pe case şi pe terenuri în afara oraşelor, în ultimul an specialiştii au remarcat că apartamentele cu 2 sau cu 3 camere au fost cele mai căutate opţiuni, urmate de casele din mediul urban.

Astfel, 52% dintre respondenţi au declarat că cele mai multe tranzacţii pe segmentul vânzare – cumpărare au fost anul trecut pentru apartamente cu 2 camere, 39% au vândut majoritar apartamente cu 3 camere, 21% case în oraş, 16% garsoniere, 15% case în mediul rural, iar 12% terenuri intravilane.

Cei mai mulţi clienţi au achiziţionat un imobil prin venituri proprii în 2021, spun 61% dintre respondenţii la studiu. 49% dintre specialişti spun că principala sursă de finanţare a majorităţii clienţilor lor au fost creditele ipotecare/ imobiliare, 13% au menţionat creditul ipotecar, cu un avans mai mare de 15% şi doar 4% credit co-garantat (de tipul prima casă).

Potrivit specialiştilor, în ultimii cinci ani piaţa imobiliară s-a aflat pe un trend ascendent, care a depins în mare măsură de dezvoltarea fiecărei zone/ oraş. Astfel, 60% dintre respondenţii la studiu au declarat că piaţa imobiliară din oraşul lor a crescut semnificativ datorită dezvoltării infrastructurii, 37% spun că domeniul real-estate a crescut cu 5-10%, fără a menţiona alţi factori, iar 3% spun că piaţa a scăzut din cauza lipsei cererii sau a noilor proiecte.

La studiul RE/MAX au participat 214 de respondenţi – specialişti în zona imobiliară – care îşi desfăşoară activitatea în opt de oraşe din ţară (Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Oradea). Majoritatea activează în domeniu ca agenţi imobiliari sau proprietari de agenţie imobiliară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: