STUDIU Aproape două treimi dintre români intenţionează să-şi petreacă sărbătorile de iarnă acasă / Șapte din zece vor găti produse tradiționale: sarmale, salată boeuf, cozonaci / Majoritatea vor cumpăra cadouri online

masa de Crăciun Sursa foto: Pixabay / JillWellington

Cei mai mulţi români (64%) intenţionează să-şi petreacă sărbătorile de iarnă acasă, într-un cadru restrâns al familiei, în timp ce 21% optează pentru o celebrare extinsă în familie, iar 11% preferă să sărbătorească acasă, alături de prieteni, potrivit unei cercetări realizate de o companie de cercetare de piaţă, relatează Agerpres.

De asemenea, 16% declară că vor merge acasă la rude, 9% la prieteni şi doar 7% spun că vor pleca la munte, în ţară.

Totuşi, când vine vorba de preferinţe şi dacă ar putea alege orice destinaţie, 37% ar prefera să petreacă sărbătorile într-o cabană la munte, 23% pe o plajă tropicală, 22% declară că ar rămâne tot acasă, iar 17% ar prefera un oraş plin de viaţă, cu lumini festive.

Datele studiului realizat de iSense Solutions relevă că sărbătorile de iarnă încep cu moş Nicolae, iar 51% dintre români declară că îşi vor pregăti ghetuţele pentru ca moşul să le aducă daruri şi tot jumătate dintre români (51%) vor vizita târgurile de Crăciun ca şi experienţă autentică de sărbători. Când vorbim despre tradiţii, fie ele moştenite din familie sau de ordin religios, peste jumătate dintre români declară că primesc colindătorii (58%), în timp ce 30% merg la biserică şi 22% ţin Postul Crăciunului.

Ca activităţi şi obiceiuri de sărbători, 70% declară că vor găti produse tradiţionale, 71% vor oferi cadouri, 82% vor împodobi bradul şi 66% vor aşeza cadourile sub brad. Dintre cei care au declarat că vor împodobi bradul, peste jumătate preferă bradul artificial (58%), 23% preferă un brad natural tăiat, în timp ce doar 12% aleg un brad natural în ghiveci şi 3% un brad din propria curte.

Tradiţiile ce ţin de colindat sunt mai puţin practicate, astfel că 26% dintre români aleg să meargă la colindat în Ajunul Crăciunului, 8% merg cu pluguşorul şi 5% merg cu capra/ursul.

Meniul celor care vor găti bucate tradiţionale include sarmale în foi de viţă sau varză (64%), celebra salată boeuf (64%), cozonaci (53%), cârnaţi proaspeţi sau afumaţi (45%), piftie (45%), vin fiert (39%), mămăligă, pentru a o servi împreună cu bucatele tradiţionale (30%), caltaboşi (28%), tobă (26%) şi turtă dulce (11%). Pentru mâncărurile pregătite, aceştia declară că vor cheltui în medie 740 lei.

Cercetarea arată că românii oferă cadouri şi fac gesturi frumoase pentru cei dragi. 89% dintre români afirmă că vor oferi cadouri familiei, 44% prietenilor şi 26% colegilor de muncă. Cei care intenţionează să cumpere cadouri preferă achiziţionarea online (69%), din supermarketuri (65%), din mall-uri (54%), de la târgurile de sărbători (33%), din magazinele de artizanat/handmade (23%) sau din magazine de antichităţi ori second-hand (7%). Majoritatea îşi face o listă de cadouri şi le cumpăra din timp (69%), iar restul merg cu doar câteva zile înainte de sărbători şi le cumpără (31%). În ceea ce priveşte bugetul alocat, media sumei alocate pe cadouri este de 816 lei.

Datele prezentate fac parte din studiul iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populaţia utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 520 de respondenţi, în perioada 13 – 16 noiembrie, marja maximă de eroare +/-4.3%, la un nivel de încredere de 95%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: