Strabag îi strică festivitatea lui Grindeanu: Constructorul a depus contestație la licitația de 90 de milioane de lei pentru construirea Terminalului Plecări de la Aeroportul Timișoara / Grindeanu invitase deja presa la semnarea contractului

Aeroport timișoara Sursa foto: Aeroportul „Traian Vuia” Timișoara

Aeroportul Traian Vuia – Timișoara, din subordinea Ministerului Transporturilor, nu poate semna contractul pentru pentru construirea Terminalului Plecări Externe după ce Strabag a depus contestație la licitația de 89 milioane de lei.

Pe 25 martie, firma Concelex a fost desemnată câștigătoarea contractului, cu o ofertă de 84 milioane lei, dar Strabag, clasat pe a doua poziție cu o ofertă de 88 de milioane lei, a depus contestație înregistrată la CNSC, contestația fiind înregistrată pe 6 aprilie.

Termenul-limită de 10 zile pentru depunerea contestațiilor era 4 aprilie, dar se consideră în termen data de transmitere a documentului.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ministerul Transporturilor anunțase deja ceremonia de semnare a contractului pentru vineri la Salonul Oficial al Aeroportului Timișoara cu participarea ministrului Grindeanu, conferință, între timp, anulată.

„Ieri, 6 aprilie 2022, la C.N.S.C. (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) a fost înregistrată contestația societății Strabag SRL București (de pe locul II) referitoare la procedura de achiziție publică pentru desemnarea executantului proiectului „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice (fazele D.A.C., P.T., D.E.) și realizarea pe baza acesteia a lucrărilor de executare pentru edificarea unei construcții cu destinația «Terminal plecări curse externe», cu asigurarea inclusiv a serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului”. În termen de 5 zile de la data înregistrării contestației, Societatea Strabag trebuie să depună o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului. Termenul pentru soluționarea contestației este de 20 de zile. Până la clarificarea tuturor elementelor de legalitate și până la soluționarea cauzei la C.N.S.C., semnarea contractului este amânată”, a transmis Aeroportul Timișoara.

Licitația pentru noul terminal de plecări curse externe a fost lansată pe 3 septembrie 2021. Valoarea estimată a lucrărilor de construire a fost 88,99 de milioane de lei.

Concelex SRL București a fost desemnat câștigătorul licitației pe 25 martie 2022, la valoarea de 83,83 milioane de lei. Pe locul II a fost societatea Strabag cu ofertă la valoarea de 87,78 milioane de lei.

Terminalul va avea o suprafaţă construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghişee check-in, 6 porţi de scanare automată a documentelor.

În continuare este în procedură licitaţia pentru achiziţionarea serviciilor de dirigenţie de santier, pentru supervizarea lucrărilor de construcţie pentru noul terminal. Valoarea estimată a contractului este de 600.000 lei fără TVA, iar patru firme interesate şi-au depus ofertele până ieri. Desemnarea se va face cel târziu până la data 26.04.2022.

Noua construcţie va completa terminalul de Sosiri Curse Externe care este deja în exploatare începând din 29 iulie 2021. Acesta are o suprafaţă totală de 4.383 mp iar investiţia s-a ridicat la 30,35 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale aeroportului.

Clădirile care constituie vechea infrastructură şi care sunt utilizate şi în prezent pentru deservirea pasagerilor au fost realizate în etape succesive începând cu anul 1960 şi sunt în exploatare din 28 februarie 1964.

Concelex este un business de familie fondat în anul 1994, cu sediul în București. Compania a fost implicată în construcția ansamblurilor rezidențiale Parcului20 și Arbo Residence, a participat la construcția stadioanelor Steaua și Rapid, în asociere cu Construcții Erbașu și Terra Gaz Construct, a derulat lucrări de reabilitare termică a blocurilor în mai multe sectoare ale Bucureștiului, a construit depozitul intermediar de combustibil ars al Centralei Nucleare de la Cernavodă și a executat lucrări de construcție la Catedrala Ortodoxă din München. Concelex numără 608 angajați și a avut afaceri de peste 243 milioane lei în 2020, cu un profit net de peste 17 milioane lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: