Statistica rușinii: Ministerul Transporturilor promite că inaugurează 100 de kilometri de autostradă și drum expres, dar uită că încă mai sunt 18 kilometri de Drum Național din pământ

DN 2 L Soveja Lepșa

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și șeful Companiei de Drumuri Cristian Pistol au promis 100 de kilometri de Autostradă și Drum Expres inaugurați în 2023, dar o statistică oficială pe care a publicat-o Institutul Național de Statistică (INS) arată că, la sfârșitul anului trecut, CNAIR încă mai avea 18 de kilometri de „drumuri naționale de pământ”. Din graficul prezentat de INS reiese că „rușinea” de 18 kilometri este rostogolită din 2019, prin urmare în ultimii 4 ani CNAIR nu a reușit să repare și să asfalteze cei 18 kilometri de cale rutieră de secol XX pentru care percepe și taxă de drum (rovinietă). Statistica oficială a INS arată că, în 2017 și 2018, erau doar 13 kilometri de drumuri naționale din pământ, conform datelor pe care le-a consultat Economedia (datele oficiale INS, aici). Deci, în loc să scadă, rețeaua CNAIR de pământ a crescut.

La o lungime totală de 16.813 kilometri de Drumuri Naționale la sfârșitul anului 2022, 18 kilometri fără asfalt nu par mulți, dar, pentru o țară a Uniunii Europene, și un metru de Drum Național din pământ nu poate fi decât o oglindă a infrastructurii românești. La cei 18 kilometri de drum de pământ se adaugă în 2022 și alți 112 kilometri de Drum Pietruit, cu 25 km mai puțin față de 2021.

,„Din lungimea drumurilor naţionale, 6.197 km (35,2%) erau drumuri europene, 949 km (5,4%) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulație, 2.064 km (11,7%) erau drumuri cu 4 benzi, 308 km (1,8%) drumuri cu 3 benzi şi 35 km (0,2%) drumuri cu 6 benzi”, arată statistica INS. Datele oficiale CNAIR arată că rețeaua de drumuri de mare viteză (Autostrăzi și Drumuri Expres) are 991 kilometri, 950 km autostradă și 41 kilometri Drum Expres (Lotul 2 Craiova – Pitești).

De ce (încă) mai sunt „ulițe” naționale din pământ ?

Trebuie spus că cei 18 kilometri de Drum Național din pământ (tehnic fără îmbrăcăminte asfaltică) nu sunt pe rețeaua de Drumuri Naționale Europene (DE) sau Naționale principale, ci sunt drumuri secundare pe care AND și CNADNR (denumirile vechi ale CNAIR) le-au preluat (la presiune politică) de la Consiliile Județene pentru a fi modernizate. Câteva exemple în acest sens: DN 7D Curtea de Argeș – Brezoi în Argeș și Vâlcea, prin Tara Loviștei, șosea impracticabilă pentru mașini fără gardă la sol mai mare (preluat parțial de CJ Vâlcea), DN 2 L Soveja – Lepșa în Vrancea și DN 2 N (șoseaua cu poduri în proptele despre care Economedia a scris aici).

DN 13 E Zagon – Barcani, șosea neasfaltată (jud. Covasna):

Există exemple de lucrări de asfaltare de mântuială: DN 24 C Manoleasa – Rădăuți Prut, drum de pământ asfaltat în 2018 pe care au apărut gropi la doar câteva luni.

DN 2 L Soveja – Lepșa, reparații DRDP Buzău în jud. Vrancea, aprilie 2023:

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Din cate stiu mai e bucata de National care e de pamant.
    DN 13 E.
    De la Covasna la Intorsura Buzaului sunt cca 10 km neasfaltati.
    UDMR fiind la cascaval nu e deranjat ca mun. Covasna e izolat?
    De 33de ani legatura Covasna la Intorsura Buzaului e imposibila!
    Colac peste pupaza ca Drumul Întorsura-Buzau e junk!
    Pas cu pas baieti! Romania lucrului bine facut e in Chile!😁

  2. Voi spuneți că mai sunt drumuri neasfaltate?Noi stam in Pitești la circa 130m de str.principala și din 2014 nu avem apa și canalizare,condiții minime pentru o viață civilizata.Apele din cimitirul municipal Prunduj vin direct pe proprietățile noastre în debite inimaginabile când plouă abundent,de asfalt nu vorbim că este SF.
    Viorel Popa .

  3. DN 66A, din 67D pana la Campul lui Neag, intr-o zona superbă ( dinspre Herculane spre Petroșani), este teoretic asfaltat dar ar fi mai bun din pământ….doar cu tractorul

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.