Stadionul Giulești din Capitală ar putea fi gata la începutul lunii iulie

Stadionul Giulesti Sursa foto: Ministerul Dezvoltării

Lucrările de reabilitare a stadionului Giulești din București au avansat semnificativ, astfel arena ar putea fi predată și folosită de Clubul Rapid în curând, a anunțat, cu ocazia vizitei sale de lucru de astăzi, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, care estimează o predare a lucrării la începutul lunii iulie.

Ministrul a arătat: stadionul este finalizat în proporție de 90%, urmând să fie montate scaunele din tribune și desfășurate rulourile de gazon. „După instalarea dotărilor vor putea fi reluate activitățile de antrenament și competiții sportive. Preconizăm că vom putea preda stadionul la începutul lunii iulie”, a spus Cseke Attila.

Acesta a precizat că, în pofida situației pandemice care a întârziat livrarea și instalarea unor materiale provenite din import, obligațiile asumate legate de Campionatul European de Fotbal din această vară vor putea fi onorate.

Noua arenă va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor) iar suprafața de joc va fi conformă cu normele impuse de UEFA, cu o zonă înierbată de 80×120 m. Arena va cuprinde și o pistă de atletism de antrenament, o sală de sport, spații de cazare pentru sportivi și spații administrative, dar și spații dedicate publicului.

Costul total al investiției, finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, este de aproape 165 milioane de lei, iar în stadion vor putea fi derulate competiții sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4, astfel încât arena să poată găzdui competiții cu public la nivel național și internațional.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: