Sorin Grindeanu, la semnarea contractelor pentru extinderea metroului: Nu putem vorbi de un sistem integrat de transport în Bucureşti dacă nu avem şi metroul/ Eu m-am arătat deschis la a discuta cu Primăria Municipiului Bucureşti transferul metroului

Consiliul General PMB PUG M 4 Filaret Progresu Sursa Foto : Metrorex

Metroul trebuie să fie parte componentă a unui sistem integrat de transport la nivelul Bucureştiului, a afirmat marţi Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la semnarea a două contracte de extindere a reţelei de metrou.

Este vorba de contracte de 4,36 de miliarde de euro  pentru extinderea Magistralelor M4 şi M6 de metrou.

“S-au semnat contracte de peste 4 miliarde de euro, mai exact 4,36 de miliarde de euro, o sumă impresionantă, în schimb o sumă absolut necesară transportului în Bucureşti. Ştiţi că e un subiect care pe mine mă preocupă foarte mult şi din perspectiva unui sistem integrat de transport. Eu spun de vreo doi ani că nu putem vorbi de un sistem integrat de transport în Bucureşti dacă nu avem şi metroul parte componentă a acestui sistem. Eu m-am arătat deschis, tot de vreo doi ani, la a discuta cu autorităţile locale, în speţă cu Primăria Municipiului Bucureşti, pentru transferul metroului – şi ca să fiu clar, cu tot cu sursa de finanţare bugetară, cu tot cu această subvenţie. De ce consider necesar acest lucru? Pentru că, repet, dacă vrem să vorbim de un sistem integrat de transport la nivelul Bucureştiului, metroul trebuie să fie parte componentă a acestui sistem integrat. De asemenea, consider că şi centura Bucureştiului trebuie să treacă în administrarea Primăriei Bucureşti, aceasta fiind deja un bulevard interior al zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov. Până când vom clarifica situaţia cu autorităţile locale – şi eu sper să clarificăm repede, astăzi am semnat aceste două contracte. Unul dintre ele, cel de finanţare semnat cu Primăria Sectorului 4, e o continuare a ceea ce noi am făcut şi pe zona de CNAIR , am descentralizat foarte multe din lucrările pe care noi le face la nivelul de minister”, a menţionat Sorin Grindeanu.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ne este prima dată când Sorin Grindeanu spune că Nicușor Dan ar fi refuzat să preia metroul în subordine, acuzație reluată în primăvară și de candidatul de atunci al PSD și PNL la primăria Capitalei, Cătălin Cârstoiu. O analiză Economedia a arătat că metroul nu a fost transferat la PMB nici în mandatul Gabrielei Firea atunci când Răzvan Cuc, Felix Stroe și Lucian Șova (PSD) au ocupat funcția de ministru al Transporturilor.

Atunci, oficialii din Ministerul Transporturilor explicau că, la fel ca în cazul Centurii București (DNCB), proiectele cu fonduri europene trebuie să rămână pentru o perioadă de 5 ani la autoritatea care le-a contractat.

Pe de altă parte, Nicușor Dan nu a refuzat preluarea Metrorex, dar a cerut Guvernului un buget pentru 2024 măcar la nivelul celui din 2023. În schimb, Guvernul a tăiat 600 de milioane lei de la bugetul PMB pentru 2024. În aceste condiții, preluarea Metrorex fără asigurarea predictibilității bugetului și a subvenției ar fi prea riscantă.

În ceea ce privește cele două contracte semnate marți, 04 iunie, Sorin Grindeanu spune că la CNAIR sunt în prezent aproximativ 80 de protocoale cu autorităţile locale, în ceea ce priveşte realizarea de proiecte de mai mică anvergură, care să fie finanţate de minister.

“În cazul de faţă vorbim totuşi de un proiect de mare anvergură, dacă vorbim de 2,5 miliarde de euro, un proiect absolut necesar bucureştenilor, nu doar locuitorilor din Sectorul 4, un proiect care sunt convins că va fi realizat rapid. (…) S-a intrat în faza de licitaţie. Am încredere că există capacitatea – şi au demonstrat deja că au capacitatea administrativă la Sectorul 4 să facă proiecte de asemenea anvergură – şi pentru asta ştiţi că e nevoie de capacitate administrativă. Au făcut şi în trecut proiecte pe metrou pe care le-au dus cu bine la bun sfârşit”, a mai spus ministrul.

Procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia liniei de metrou M4 – tronsonul dintre Gara de Nord şi Gara Progresul – este publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP).

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, pentru realizarea acestui obiectiv, autoritatea locală a depus deja cererea de finanţare în valoare de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesaţi prin “Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov. Cele 14 staţii ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Ştirbei Vodă – Bogdan Petriceicu Haşdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluţiei 2 – George Bacovia – Toporaşi – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Progresului.

Staţiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerinţe pentru securitate la incendiu şi vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilităţi. Staţiile vor avea şi sisteme de protecţie a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă şi uşi automate la marginea peroanelor.

Proiectul “Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes naţional, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea reţelei de transport trans european (TEN-T), finanţat din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile. Contractul este în valoare de 1,87 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Oare de ce s-a bagat trompeta asta in toate?
    Controlează șpaga sau ce face?😩

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.