Un sfert dintre cumpărători (25%) intenţionează să achiziţioneze autovehicule online, în perioada următoare, în creştere de la 18% în 2021, arată un studiu de specialitate citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform cercetării Mobility Consumer Index, realizată de EY, ponderea celor care vor să cumpere o maşină direct din reprezentanţă rămâne ridicată (61%, faţă de 54% cât se înregistra în urmă cu trei ani).

Referitor la preferinţa de a efectua o achiziţie la o reprezentanţă sau din mediul online, 14% dintre respondenţi s-au declarat indecişi.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În acelaşi timp, 87% dintre cei chestionaţi au afirmat că utilizează instrumente online pentru a se informa înainte de a cumpăra un vehicul, însă reprezentanţele rămân un element important al procesului, iar 66% dintre respondenţi spun că doresc să interacţioneze fizic cu autovehiculul la un showroom şi 61% că vor să finalizeze achiziţia acolo.

Datele centralizate de consultanţii EY relevă faptul că reprezentanţele sunt esenţiale în tranziţia către vehiculele electrice, deoarece consumatorii cu profil de “sceptici în privinţa vehiculelor electrice” sunt utilizatori fideli ai reprezentanţelor, chiar şi în etapa de pre-vânzare din procesul de achiziţie. Astfel, peste două treimi dintre respondenţi (67%) susţin că se vor documenta prin intermediul unui agent de vânzări la o reprezentanţă (medie generală de 50%) şi 75% că doresc să interacţioneze fizic cu autovehiculul, înainte de a-l cumpăra (medie generală de 66%).

Studiul Mobility Consumer Index (MCI) a fost realizat de EY pe un eşantion de 15.000 de consumatori din 20 de ţări.

EY este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023.

Prezentă în România din anul 1992, EY furnizează, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.