Sondaj FREE NOW: Peste jumătate dintre români aleg să meargă la întâlniri cu aplicații de ridesharing sau taxi

FREE NOW 2

Brașov, Sibiu, București și Cluj-Napoca sunt printre cele mai romantice orașe din țară, conform unui sondaj realizat de platforme de ridesharing FREE NOW. De altfel, Brașovul este considerat o destinație romantică pentru a petrece Valentine’s Day și de către respondenții sondajului FREE NOW din toate țările în care compania este prezentă, ocupând locul 3, după Galway și Roma. În același timp, 62% dintre respondenți spun că aleg să ajungă la întâlniri folosind o opțiune de ridesharing sau taxi.

Principalul motiv este preocuparea pentru siguranță pentru 45%, mai ales dacă au de gând să consume băuturi alcoolice în timpul întâlnirii. În același timp, 44% spun că astfel scapă de grija întârzierii la întâlnire, iar 36% consideră că acest mod de a călători le oferă mai mult confort și o soluție să nu-și strice ținuta în aglomerație sau din cauza vremii nefavorabile. Pe de altă parte, peste 20% consideră că ridesharing-ul le oferă libertate și o cale rapidă de scăpare de la o întâlnire care nu merge bine și 15% spun că e mai ușor să împartă o cursă cu persoana cu care se întâlnesc și astfel să petreacă mai mult timp împreună.

Pentru aproape 37% dintre românii care au răspuns la sondaj, unul dintre cele mai romantice moduri de a se plimba și explora un oraș de Valentine’s Day, împreună cu persoana cu care se întâlnesc, este să împartă o mașină prin opțiunile de ridesharing sau taxi. În schimb, pentru plimbări mai lungi, 46% ar alege mașina personală, iar 15% consideră romantice plimbările cu bicicleta, în ciuda vremii.

Aproape 28% dintre participanții la sondaj spun că obișnuiesc să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților printr-o ieșire la restaurant. Alți 20% o petrec acasă cu persoana iubită, în timp ce 11% se bucură de plimbări în natură și aproape tot atâția aleg o ieșire în afara orașului în care locuiesc.

Alte modalități populare de a petrece timpul cu această ocazie sunt ieșirile în oraș, relaxarea la spa, vizionarea unui film la cinema sau mersul la cumpărături, în timp ce un român din zece spune că nu sărbătorește deloc Valentine’s Day.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: