Aproape două treimi (64%) dintre firmele mici și mijlocii din România declară că acceptă plata cu cardul, în timp ce jumătate (48%) dintre celelalte firme spun că intenționează să implementeze soluții de acceptare a plăților electronice în viitor, ca măsură de sprijinire a dezvoltării afacerilor. Un motiv important pentru firmele care acceptă deja sau intenționează să implementeze plățile electronice este și cererea din partea clienților pentru astfel de soluții, potrivit celui mai recent sondaj privind digitalizarea afacerilor derulat de Visa în parteneriat cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).
Pentru a rămâne competitive în economia digitală globală, IMM-urile trebuie să se asigure că oferă metodele de plată pe care consumatorii le preferă și că au o prezență online solidă. De la începutul pandemiei, Visa a lansat mai multe soluții și programe comunitare pentru a susține numeroase întreprinderi mici și mijlocii să accepte plăți electronice și pentru a facilita accesul acestora la economia digitală, contribuind astfel la un mediu economic mai incluziv și mai sustenabil.
Aproape 70% dintre companiile care au participat la sondaj consideră digitalizarea afacerii un aspect important sau foarte important, de aceea inițiativele care sprijină afacerile mici să facă pasul către digital sunt și mai necesare în acest moment.
Mai mult de o treime dintre respondenți (35%) declară că își vând produsele fizic și online sau exclusiv online. Totuși, în majoritatea cazurilor (73%), procentul vânzărilor online în totalul afacerilor este de sub 20%, ceea ce arată că este loc în continuare pentru dezvoltarea acestui segment de piață.
În ceea ce privește plata cu cardul business, principalele avantaje evidențiate de respondenți sunt simplitatea și comoditatea (80%), evidența mai strictă a cheltuielilor (41%) și siguranța (35%). Peste jumătate dintre IMM-urile chestionate au declarat că plătesc cu cardul de cel puțin 3-4 ori pe lună. Cheltuielile cu achiziția de combustibil, călătoriile de afaceri sau taxele se numără printre plățile efectuate cel mai des cu cardul.
La polul opus, numai 2% dintre respondenți au indicat retragerile de numerar de la bancomat ca modalitate principală de utilizare a cardului. Motivul principal pentru alegerea numerarului este indisponibilitatea plăților digitale, acesta fiind răspunsul oferit de 7 din 10 respondenți.
Sondajul privind digitalizarea IMM-urilor a fost realizat online, în perioada 14 aprilie – 20 iunie 2022, de către Visa în parteneriat cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). La cercetare au participat