Compania Termoenergetica București (fosta RADET) a scos în SICAP un contract-cadru cu o valoare de 13 milioane lei pentru închirierea unor cazane care să încălzească apa și să fie instalate în cadrul CET Titan, pentru deservirea nord-estului Capitalei, cu precădere Sectorul 3, operațiune anunțată încă din vară.
Contractul are o opțiune de extindere la 36 de luni și 39 de milioane lei și are practic ca scop să asigure ca nordul Bucureștiului să nu înghețe și să poată face duș începând cu sezonul rece 2022-2023 și, posibil, în următoarele, dat fiind problemele cu care se confruntă sistemul centralizat de termie al Bucureștiului.
Cartierele din nord primesc acum căldură de la CET-urile din sudul orașului, alimentarea fiind ineficientă, datorită pierderilor din rețea. Cu cât distanța mai mare de la sursa de producere a agentului termic la clinet, cu atât pierderile cresc..
„Prin acest contract sectorial se doreşte asigurarea necesarului de energie termică în zona de nord-est a Municipiului București. (Include – n.r.) toate serviciile conexe închirierii de capacități modulare de producere energie termică şi apă de adaos, cu deservenţi, în locația CET Titan, (montajul, instalarea, punerea în funcțiune a capacitătilor modulare, proiectarea, obtinerea avizelor/autorizațiilor necesare pentru PIF și funcționării, supravegherea funcționării, mentenanță, instruirea personalului) care urmează să fie realizate de către prestator”, este descrierea contractului scos la licitație.
Din caietul de sarcini, aflăm că aceste capacități modulare vor avea o putere termică instalată cuprinsă între 30Gcal/h + 60 Gcal/h, vor produce 50 de tone de apă caldă pe oră și vor fi racordate la utilități (energie electrică, gaze natrale, apă rece și canalizare), precum și la rețelele de agent termic primar, adică conductele de transport RADET.
Practic, acestea vor reprezenta o soluție de avarie a Bucureștiului în caz că CET are probleme în alimentarea cu gaz, astfel încât să nu poată livra agent termic conform cererii.
În 15 noiembrie se desfac ofertele, care vor fi departajate în proporție de 70% prin preț și 30% prin termenul cât mai redus de montaj a instalațiilor (4 luni, punctaj maxim). Practic, aceste dispozitive ar fi, cel mai devreme, operaționale în primăvara anului viitor.
În august, CMTEB anunța această închiriere. „În zona de Nord – Vest, sistemul a fost lăsat fără nici o sursă de producere a agentului termic, ca rezultat acesta fiind împins de la distanță mare, din sudul Bucureștiului, din CET SUD, iar zona sectorului 3 este deficitară. Deși există un plan de realizare a unei noi centrale în cogenerare pe amplasamentul CET Titan, nu îmi pot permite și nu voi permite ca cetățenii Bucureștiului să aștepte o perioadă de minim 4 ani pentru o eficientizare vizibilă a serviciului în zona sectorului 3.
În acest sens, pentru a echilibra rețeaua și pentru a evita sincope majore în sistem în perioada următoare, Termoenergetica a demarat o acțiune de închiriere și instalare de capacități provizorii de producție de agent termic pe amplasamentul fostului CET Titan”, spunea, pe pagina sa de Facebook, Claudiu Crețu, directorul Termoenergetica.
„Această acțiune reprezintă una dintre soluțiile pe termen scurt ce vizează îmbunătățirea situației furnizării apei calde și a căldurii în București prin mărirea capacității de producție. Am mai spus și repet: sistemul de termoficare din București se află în stare gravă, nu putem rezolva peste noapte o problemă care vine de mult timp în urmă, însă putem găsi acele soluții care să ne ajute să îmbunătățim situația, iar cetățenii să simtă că prin voință și interes se poate face ceva pentru acest sistem și pentru comunitate”, a mai afirmat Crețu.
Despre acest proiect se vorbea încă de acum un an. În fapt, el trebuia să fie doar de rezervă, pentru că Elcen București, în subordinea ministerului Energiei, își asumase să construiască o centrală nouă de 50 MW în cadrul CET Titan. Ca variantă secundară, era vorba de închirierea acestor cazane. „E un proiect foarte important, CET Titan, acolo unde SAPE este angrenată. Proiectul a fost blocat pentru că Primăria Generală nu dădea acordul ca agentul termic pe care l-ar fi produs CET Titan să îl dea bucureștenilor în rețea (rețeua Termoenergetica, fosta RADET – n.red). Odată cu aceste schimbări (schimbarea administrației locale în urma alegerilor – n.red) nu se mai pune această problemă și va demara și proiectul CET Titan, în așa fel încât să echilibrăm sistemul de producere a energiei electrice și termice din București, să nu mai pompăm din sud pentru nord, de exemplu”, declara în luna noiembrie 2020 ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Bucureștiul deține cel mai mare sistem centralizat de alimentare cu energie termică din țară. 500.000 de apartamente sunt încă legate la Termoenergetica, fosta RADET. Pierderile din rețeaua de transport ajung și la 40%.