Skoda crește substanțial investiţiile în mașinile electrice

masina, masina electrica, skoda, skoda vision x Sursa foto: Pixabay

Producătorul auto ceh Skoda, parte a grupului Volkswagen AG, a anunţat că va investi aproximativ 2,5 miliarde de euro în următorii cinci ani cu noile tehnologii, mai mult de jumătate din sumă fiind alocată investiţiilor în vehicule electrice, transmite Agerpres.

De asemenea, vor fi modernizate fabricile şi se va investi în digitalizare.

Piaţa de bază a Skoda în Europa va fi electrică în viitor, a apreciat directorul general Thomas Shaefer, care a dat ca exemplu începerea producţiei la modelul complet electric Enyaq iV.

Cel mai mare exportator ceh a raportat miercuri un declin de 54,5% a profitului operaţional anul trecut, la 756 milioane de euro, în timp ce vânzările au scăzut cu 13,8%, la 17,10 miliarde de euro, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi a închiderii fabricilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: