Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a anunţat, joi, că a găsit un furnizor de gaz către Colterm, pentru a se putea relua termoficarea din municipiul Timişoara, însă contractul este valabil până la 1 noiembrie. Sistemul centralizat de termoficare va funcţiona la nivel minim.
„Acum câteva minute un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat şi Colterm va începe cât de repede se poate furnizarea căldurii şi apei calde în locuinţele timişorenilor şi în spitale. Din motive tehnice, va dura câteva ore până când acest lucru se va simţi în calorifere. Mulţumesc companiilor implicate, ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi tuturor celor care ne ajută în această criză. Din păcate asta este doar o soluţie temporară. Noul furnizor a acceptat să semneze acest contract doar până luni, 1 noiembrie, ora 7, iar deoarece cantitatea de gaz este limitată sistemul va funcţiona doar la un nivel minim”, a transmis Dominic Fritz prin intermediul unui comunicat de presă, de joi, al Primăriei Timişoara, scrie News.ro.
Potrivit edilului, Consiliul Local Timişoara a alocat Colterm numai în această săptămână 8,3 milioane de lei.
„Consiliul Local a alocat Colterm săptămâna aceasta încă 8,3 milioane de lei, pe lângă cele 142 de milioane de lei pe care le-am dat deja anul acesta, o sumă record. Dar explozia preţului la gaz la cote fără precedent în istorie a adus companiile de termoficare în România, oricum cu probleme uriaşe, într-o situaţie de pericol real. Tot bugetul local nu mai este suficient să acopere aceste preţuri. Nici în Timişoara, nici în celelalte oraşe din ţară care au aceeaşi problemã. Ieri s-a votat în Parlament o lege care va acoperi 50% din creşterea preţului la gaz pentru CET-uri prin subvenţii de stat, un element important de soluţie”, mai transmite Fritz.
Dominic Fritz vorbeşte şi de „dezorientarea din piaţa de gaz”.
După mai multe săptămâni de discuţii şi negocieri cu toţi marii furnizori de gaz şi câteva companii mai mici din România, constat că dezorientarea din piaţa de gaz este enormă şi de abia începem sã realizăm magnitudinea crizei energetice în România. Vom continua – împreună cu toţi care au fost în aceste zile de partea Timişoarei, cu toţi cei care ne-au sprijinit să traversăm această criză – toate demersurile pe lângă Guvernul României, Parlament, Comisia Europeană, astfel încât Timişoara şi celelalte oraşe cu termoficare publică să aibă furnizori şi resursele necesare pentru a nu transforma această criză energetică într-una umanitară. Timişorenii au suferit destul în ultimele zile”, mai scrie Fritz.