Sindicatul de la metrou, protest la Ministerul Transporturilor pentru rectificare bugetară/ Metrorex: În această perioadă se negociază noul Contract Colectiv de Muncă

Protest Metrou

Sindicatul Liber de la Metrou, singurul sindicat al angajaților din Compania Metrorex a protestat marți, la Ministerul Transporturilor solicitând rectificarea bugetului Metrorex pentru a acoperi creșterea majoră a tarifelor pentru energia electrică, mentenanța corespunzătoare a ramelor de metrou și asigurarea schemei de personal. Este primul protest pe care Sindicatul fostului lider Ion Rădoi îl organizează de la începutul anului, în contextul negocierilor pentru un nou Contract Colectiv de Muncă și după ce, în mai multe stații de metrou unii dintre primari au mai demolat în ultimele zile chioșcuri ilegale. Protestul de marți a fost pregătit de câteva zile, deci nu a fost organizat ca urmare a incidentului de dimineață, cel mai grav din ultimii ani, o defecțiune la suspensia unui vagon care ar fi dus la producerea incendiului (din ce susțin sindicaliștii, fără a avea concluziile preliminare ale anchetei).

Compania Metrorex estimează pierderi de aproape 420 de milioane de lei în 2022, venituri totale de 1,5 miliarde lei și cheltuieli de 2,7 miliarde lei, după cum Economedia a explicat aici.  De asemenea, prin Legea Bugetului de Stat, Metrorex a primit o compensație/subvenție pentru transportul călătorilor în valoare de 818 milioane lei din care, după reținerea a 10 % rămân 736 milioane lei.

În această perioadă, la companiile de stat, implicit și cele de la Ministerul Transporturilor se desfășoară negocierile pentru un nou CCM, principalele revendicări sindicale fiind indexarea salariilor, măcar cu rata inflației. La CFR Călători, administrația a propus 10 %, la Compania de Drumuri, conducerea a refuzat solicitarea sindicatului reprezentativ Elie Radu de majorare cu 14 % și a ofertat o indexare de 250 de lei,  iar la Metrorex încă nu există un acord. După plecarea ministrului Drulă, noua conducere a Ministerului a decis să revină asupra ordinului de ministru prin care Sindicatul lui Rădoi nu mai participa la ședințele administrative și a reluat ,,colaborarea” cu conducerea Sindicatului : ,,Referitor la protestul organizat astăzi, 24.05.2022, de Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,  Metrorex face următoarele precizări: Conducerea societății manifestă constant disponibilitate pentru dialog social, iar reprezentanţii sindicatelor sunt consultați în conformitate cu legile dialogului social. Menționăm că, în această perioadă, au loc negocieri pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă 2022-2023. Subiectele generale discutate în cadrul negocierilor sunt legate de eficientizarea activității societății, îmbunătățirea condițiilor de transport public cu metroul, îndeplinirea obiectivelor, promovarea drepturilor și intereselor comune ale angajaților, îmbunătățirea serviciilor oferite călătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă.” a transmis Metrorex.

           

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: