Sindicaliștii din penitenciare se împotrivesc propunerii lui Nicolae Ciucă de a se elimina voucherele de vacanță pentru bugetarii cu salarii peste 10.000 de lei

penitenciar-770x540

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) se împotrivește propunerii președintelui PNL, Nicolae Ciucă, de a elimina voucherele de vacanță pentru bugetarii cu venituri lunare mai mari de 10.000 de lei brut, potrivit unui comunicat de presă.

Sindicatele din penitenciare acuză că măsura propusă de ”bugetarul de lux”, care cumulează salariul cu pensia, ar fi ”vădit discriminatorie și neconstituțională”.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) susține că voucherele de vacanță au scopul de a crește nivelul de satisfacție al angajaților și pot maximiza loialitatea acestora în raport cu instituțiile în care activează.

Introducerea voucherelor de vacanță s-a dovedit a fi o soluție benefică industriei turismului din România, menținută chiar de guvernul condus de Nicolae Ciucă. Sindicatele din penitenciare consideră că factorii determinanți în schimbarea poziției șefului PNL au fost incompetența și inconsecvența acestuia în luarea deciziilor potrivite pentru România.

”Sindicatele din penitenciare nu mai au încredere în raționamentul bugetarului de lux, Nicolae Ciucă, și consideră că fostul prim-ministru a înglodat România în datorii, nereușind să asigure un trai decent sutelor de mii de pensionari români. Din vina proastei guvernări Ciucă, astăzi, milioane de români sunt forțați ”să ducă o viață plină de rețineri” și să devină ”vânători de reduceri în magazine”, arată comunicatul citat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: