Sindicaliştii din Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti protestează marți la Ministerul Finanţelor / Reclamă tratamentul salarial discriminatoriu / Lista revendicărilor

aeroport, otopeni, spatii comerciale sursa foto: G4Media

Sindicatul Aeroportuar Henri Coandă, organizaţia sindicală reprezentativă la nivelul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti – CNAB anunţă că pichetează sediul Ministerului Finanţelor, marţi, în intervalul 10:00-12:00, transmite News.ro.

Sindicatul Aeroportuar Henri Coandă prezintă, într-un comunicat de presă, motivele protestului de marţi.

”Salariaţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti nu pot accepta tratamentul discriminatoriu la care sunt supuşi prin efectele Legii 296/2023, ale Ordonanţei de Urgentă 115/2023 şi prin raportare la Memorandumurile aprobate unor companii de stat care, deşi înregistrează pierderi financiare, sunt exceptate de la măsurile de disciplină fiscală – sunt exceptate de la măsurile cu impact social. Legea 296/2023 şi OUG 115/2023 trebuie să ţină cont şi de companiile profitabile din aviaţie, cum este şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Personalul specializat din aviaţie nu se găseşte pe toate drumurile şi nu poate fi format de la o zi la alta! În realitate, nu mai aşteaptă nimeni cu expertiză la uşa Companiei să se angajeze, iar România se luptă cu deficit de forţă de muncă specializată. Nu este justă politica Ministerului Finanţelor potrivit căreia indemnizatia integrală de hrană este dedicată exclusiv salariaţilor al căror nivel salarial este minimal”, transmit reprezentanţii sindicatului.

De asemenea, Sindicatul Aeroportuar Henri Coandă cere ca Ministerul Finanţelor să ţină cont de argumentele Memorandumului CNAB, să trateze companiile prin raportare la veniturile pe care le aduc la bugetul statului şi să elimine criteriile plafoanelor salariale întrucât crează inechităţi între salariaţi, sunt discriminatorii şi fără niciun fundament

”Pe 27.02.2024, îl invităm alături de noi în stradă pe domnul Ministru al Finanţelor să explice colegilor noştri care stau în platforma aeroportuară la temperaturi extreme, celor care deszăpezesc iarna pistele aeroportului în regim 24/24 şi nu îşi pot lua concedii de odihnă, celor care asigură întreţinerea infrastructurii aeroportuare, cei care asigură intervenţiile tehnico-operaţionale, cei care asigură operaţiunile speciale în platformă, colegilor care asigură asistenţa medicală a pasagerilor, personalului aeroportuar care intervine în acţiuni de salvare şi stingere a incendiilor, celor care asigură siguranţa şi securitatea aeroportuară, celor care care asigură dirijarea aeronavelor la sol, celor care verifică şi coordonează operaţiunile de terminal, celor care cooperează direct cu instituţiile internaţionale din domeniu – ICAO, ACI, IATA, EASA, colegilor care asigură asistenţă şi servicii de protocol pasagerilor, colegilor din toate celelalte structuri operative ale aeroportului, colegilor care asigură implementarea cerinţelor din domeniul fiscal, juridic, managementul calităţii, managementul contractelor aeroautice şi/sau non-aeronautice şi tuturor celorlalţi colegi din cadrul CNAB fără de care operaţiunile de aviaţie civilă nu s-ar putea desfăşura în condiţii optime din ce motiv li se refuză demnitatea unui trai decent şi din ce motiv nivelul lor salarial net trebuie diminuat şi aliniat la salariile minime din economie”, transmit reprezentanţii sindicatului.

Totodată, reprezentanţii sindicali reclamă că li s-a tăiat indemnizaţia de hrană şi nu beneficiază de vouchere de vacanţă.

Ei mai atrag atenţia că, după 40 de ani de muncă în aviatie, cu ocazia pensionării, angajaţii nu mai pot beneficia de drepturile oferite de Contractul Colectiv de Muncă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: