Şeful ONU: Prăbuşirea financiară a Libanului a fost provocată ”de ceva similar cu o schemă Ponzi”

Benzinarie in Liban Captura YouTube

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat miercuri că prăbuşirea financiară a Libanului a fost provocată ”de ceva similar cu o schemă Ponzi”, transmite agenția Reuters, citată de news.ro.

Libanul se află în al treilea an al unei crize economice care a început în 2019, când sistemul financiar s-a prăbuşit sub greutatea uriaşei datorii de stat, rezultatul deceniilor de corupţie şi management defectuos şi al modului nesustenabil în care s-a finanţat.

Criticii autorităţilor libaneze au comparat sistemul financiar cu o schemă Ponzi, care depinde de noi împrumuturi pentru a rambursa datoria existentă. Banca centrală a negat acest lucru.

”Din câte am înţeles, ceea ce s-a întâmplat în Liban este că Libanul folosea ceva similar cu o schemă Ponzi… ceea ce înseamnă că împreună cu, desigur, corupţia şi alte, probabil, forme de furt, sistemul financiar s-a prăbuşit”, a spus Guterres într-o declaraţie video difuzată pe reţelele de socializare.

Prăbuşirea economică a făcut ca lira libaneză să piardă mai mult de 90% din valoarea sa, iar deponenţii să nu mai aibă acces la depozitele lor din sistemul bancar paralizat.

Mike Azar, expert în sistemul financiar libanez, a declarat că Guterres şi-a exprimat opinii similare la o altă întâlnire cu uşile închise între şeful ONU şi membri ai societăţii civile libaneze, marţi.

Întrebat de Reuters, un purtător de cuvânt al ONU a spus că opiniile secretarului general cu privire la criza financiară au fost ”exprimate mai pe deplin” la o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul vizitei sale.

La acea conferinţă de presă, Guterres a spus că liderii libanezi trebuie să convingă comunitatea internaţională să sprijine Libanul prin implementarea reformelor ”în legătură cu viaţa economică, socială şi politică a ţării” şi prin adoptarea ”unui plan credibil de redresare economică”, pentru discuţii pentru un program de sprijin al FMI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: