Paşii următori ieşirii din mecanismul de plafonare a preţurilor la energie trebuie pregătiţi în cursul acestui an şi trebuie găsite soluţii pentru ca piaţa să funcţioneze bine, cu preţuri rezonabile şi protecţia celor vulnerabili, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, scrie Agerpres.
“Pe energie este cea mai masivă intervenţie pe care a avut-o statul în ultimii ani, şi pentru că a fost criza cea mai puternică. (…) Acum preţurile şi-au revenit în bună măsură la normal. Şocul energetic al războiului din Ucraina a fost în buna măsură absorbit, vedem cum preţurile au scăzut şi încep să fie sub nivelul la care au fost ele plafonate de Guvern. Şi, de aceea, în cursul acestui an, trebuie cel puţin să pregătim paşii următori. La un moment dat va trebui să ieşim din acest mecanism de plafonare a preţurilor la energie şi trebuie, în cursul acestui an, Guvernul, cu reglementatorul şi cu noi, să găsim soluţii ca piaţa să funcţioneze bine, cu preţuri rezonabile şi cu măsuri de protecţie a celor vulnerabili. (…) Ei vor trebui asistaţi în continuare. Trebuie să avem paşii pregătiţi pentru normalizarea situaţiei, pentru ieşirea din situaţia asta extraordinară de plafonare a preţurilor şi intrarea într-o perioadă normală de funcţionare a pieţei de energie”, a explicat Chiriţoiu într-o conferinţă de presă.
El a reamintit că Legea actuală spune că mecanismul de plafonare este în vigoare până în primăvara anului viitor şi a subliniat că, în opinia sa, anul acesta “trebuie să gândim ce facem după aceea”.
Bogdan Chiriţoiu a menţionat că una dintre propunerile Consiliului Concurenţei pentru îmbunătăţirea cadrului legal vizează faptul că, în cazul unui contract, ambele părţi ar trebui să îşi respecte angajamentele.
“Se pare că sunt disfuncţionalităţi în piaţă. Faptul că poţi să ieşi uşor dintr-un contract… I-am promis unui client că o să îi dau energie cu un preţ şi când văd că pe piaţă preţul s-a dublat, atunci nu îi mai dau energie, reziliez contractul şi mă duc şi o vând pe piaţă la preţ mai mare. S-a întâmplat (…). Când ai un contract, contractul e la bine şi la rău (…) Genul acesta de comportamente nu ar trebui permise. Ambele părţi ar trebui să-şi respecte angajamentele din contract. Asta este una dintre propunerile pe care le facem pentru îmbunătăţirea cadrului legal”, a afirmat preşedintele autorităţii de concurenţă.
El a precizat că, în noua arhitectură a pieţei de energie, Comisia Europeană recomandă ca pentru consumatorii casnici să avem contracte pe termen foarte lung.
“Noi, în România, avem şi contracte pe câteva luni… Trebui să avem contracte cu termen mai lung care să dea predictibilitate”, a spus Chiriţoiu.
Acesta a adăugat că o altă propunere este ca furnizorii să fie toţi obligaţi să aibă şi un fel de ofertă standard, uşor comparabilă pentru consumatori.
În România, este în vigoare o schemă de plafonare a prețurilor pentru gaz și electricitate introdusă în 2022, iar guvernul spune că o va menține până în primăvara lui 2025.
În acest moment, prețurile la energie electrică și gaze naturale sunt plafonate pentru populație, la 0,68, 0,8 și 1,3 lei/kWh, în funcție de consum, până la 31 martie 2025. Însă dincolo de acest moment nu există un plan, iar autoritățile nu au venit încă cu propuneri de dereglementare treptată a pieței. O eliminare bruscă a plafoanelor și o trecere directă la piața liberă ar duce la facturi uriașe.
Recent, un furnizor și-a făcut publică oferta de preț de 7 lei/kWh la energie electrică pentru momentul în care vor dispărea plafoanele prețurilor la energie.
Furnizorii încep de pe acum să stabilească contractele de achiziție de energie electrică pentru anul viitor și încă nu știu care va fi prețul la care pot vinde către clienți – reglementat, dereglementat treptat sau de piață liberă. În plus, dacă se va renunța și la mecanismul de achiziție centralizată, odată cu renunțarea la piața reglementată, atunci nu va mai fi valabil nici prețul reglementat de 450 de lei/MWh de la marii producători. Așadar, furnizorul nu va ști nici la ce preț va cumpăra energia din piață. Neștiind la ce să se raporteze, furnizorii se pregătesc astfel de un scenariu cu prețuri mari, în care să recupereze costurile de la clienți, punând în facturi un preț cât mai mare.
Luna trecută, ministrul Energiei Sebastian Burduja spunea că va avea loc o ieșire graduală din schema de compensare și plafonare. „Dacă am apela la o măsură bruscă, s-ar îngrămădi furnizorii de energie electrică, gaze naturale şi iarăşi ar duce la o creştere de preţuri, deci va fi o ieşire etapizată, foarte bine gândită”, a spus atunci Burduja.
Cu toate acestea, nu există o propunere până în acest moment.