Șefa Băncii Centrale Europene dă asigurări că Europa nu trece prin fenomenul demisiilor în lanț ale angajațiilor din SUA care se confruntă cu o criză a forței de muncă

parc, aglomeratie, oameni, covid 19, timp liber, pandemie, masca Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat vineri, într-o intervenţie online la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Europa nu trece prin niciun fel de situaţie de tipul ”Marea demisie”, observată în SUA, rata de angajare de pe piaţa muncii fiind apropiată de cea anterioară pandemiei de Covid-19, transmite CNBC.

“Când mă uit la piaţa muncii, nu trecem prin niciun fel de situaţie de tipul Marea demisie, iar datele referitoare la rata de participare pe piaţa muncii sunt foarte apropiate de nivelul pre-pandemic”, a afirmat Lagarde la evenimentul Agenda Davos, moderat de CNBC.

Lagarde a mai spus că este improbabil ca inflaţia din zona euro să urce la nivelurile observate în Statele Unite.

Nivelurile inflaţiei din zona euro au ridicat semne de întrebare legate de politica monetară a BCE, aceasta fiind în urma băncilor centrale din Statele Unite şi Marea Britanie în privinţa normalizării politicii.

Inflaţia din zona euro a atins în decembrie un nou maxim de 5%, în mare parte din cauza creşterii preţurilor energiei în Europa.

Lagarde a apărat vineri politica BCE, argumentând că Europa nu are problema de cerere excesivă pe care o au Statele Unite.

Cererea din Statele Unite este în prezent cu 30% pestte nivelul anterior pandemiei, în timp ce în zona euro ”se află aproximativ la nivelul anterior pandemiei”.

”Consider că aceşti doi factori, dacă îi analizăm cu atenţie, arată clar că nu înaintăm cu aceeaşi viteză, fiind improbabil să înregistrăm acelaşi intensificări ale inflaţiei care au loc pe piaţa americană”, a spus şefa BCE.

Milioane de americani au renunţat în ultimele luni la locurile lor de muncă, în căutarea unor salarii mai mari şi a unor condiţii de muncă mai bune. Mişcare a fost numită ”Marea demisie”.

Inflaţia core din SUA, care nu inclus factori considerabili vulnerabili la volatilitate, este de 5,5%, comparativ cu 2,6% în zona euro, a mai spus Lagarde.

BCE a anunţat luna trecută că va reduce achiziţiile lunare de obligaţiuni, dar s-a angajat că continue politica relaxată fără precedent şi în 2022.

sursa: News.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: