Schimbări de strategie și reașezare a echipei de conducere a Sonae Sierra, proprietarul mall-ului ParkLake

ParkLake

Dezvoltaorul anglo-portughez Sonae Sierra, care deține mall-urile ParkLake din Titan și River Place din Râmnicu-Vâlcea  a început un nou ciclu de dezvoltare cu o strategie reînnoită, concentrată pe sustenabilitate și bazată pe trei piloni.

Primul mizează pe extinderea business-ului de gestionare a fondurilor de investiții, sporind capacitatea companiei de a crea vehicule investiționale adaptate nevoilor fiecărui partener.

Al doilea se referă la dezvoltarea unor proiecte urbane sustenabile, care să se diferențieze și care să integreze diferite utilizări imobiliare (rezidențială, de birouri, pentru activități comerciale și de divertisment), în viața de zi cu zi a comunităților locale. Prin intermediul Reify, compania își va consolida, de asemenea, oferta de servicii imobiliare furnizate pentru spațiile urbane ale viitorului, în contextul noilor concepte proiectate pentru orașe și al Agendei Verzi a Uniunii Europene.

Cel de-al treilea vizează crearea unor experiențe diferențiatoare, pe canale multiple, în centrele comerciale administrate de companie.

Sustenabilitatea rămâne esențială pentru poziționarea Sonae Sierra în toate ariile de business, cu scopul de a oferi soluții cu valoare adăugată pentru afaceri, mediu și societate.

„Finalizarea celei mai mari tranzacții din istoria noastră de 30 de ani, odată cu crearea Sierra Prime în 2020, a reprezentat un punct de referință strategic pentru noi. Este timpul să începem un nou capitol în cadrul Sonae Sierra. Vom valorifica expertiza acumulată pentru a deservi noi piețe și clienți, atât prin gestionarea mai multor vehicule de investiții, cât și prin extinderea activității noastre imobiliare în diverse sectoare, dincolo de cel al retail-ului. Prezența noastră internațională va permite crearea, în centrele comerciale pe care le gestionăm, celor mai bune experiențe în consumul sustenabil, pe canale multiple, valorificând în același timp tendințele emergente din diferite zone ale lumii”, spune Fernando Guedes de Oliveira, CEO Sonae Sierra.

Conform unor declarații din 2016, compania mai deținea terenuri în Craiova și Pitești pe care intenționa să le dezvolte, dar situația economică i-a oprit.

Reînnoirea strategiei și a echipei

Pentru a implementa noua strategie a companiei a fost creată o nouă structură organizațională. Condus de Fernando Guedes de Oliveira (CEO), Comitetul Executiv a fost reales și este acum mai divers, incluzându-i pe:

  • Luís Mota Duarte, care pe lângă funcția de CFO, este responsabil și de domeniul Managementului Investițiilor (managementul vehiculelor de investiții imobiliare);
  • Alexandre Fernandes, care va conduce acum zona de Dezvoltare (dezvoltarea activelor imobiliare);
  • Cristina Santos, care preia conducerea segmentului de Property Management și Leasing (managementul spațiilor comerciale);
  • Jorge Morgadinho, care rămâne la conducerea Reify.– o unitate de business recent creată care oferă servicii transversale pentru dezvoltarea, renovarea și îmbunătățirea spațiilor;
  • Ana Guedes de Oliveira, care gestionează zona de Asset Management (axată pe păstrarea și crearea valorii imobiliare pentru portofoliul de centre comerciale din Europa);
  • Inês Drummond Borges, în calitate de Chief Transformation Officer, pentru coordonarea procesului de transformare culturală, comercială și digitală a companiei;
  • Joaquim Pereira Mendes, care rămâne responsabil pentru zona juridică, fiscală și de conformitate.

„Prin crearea unei echipe dedicate managementului investițiilor confirmăm faptul că ne axăm pe această direcție de dezvoltare, esențială pentru noua noastră strategie, maximizând experiența internațională pe care o avem în domeniu. Noul nostru Transformation Office asigură dinamica schimbării necesară pentru acest nou ciclu de dezvoltare, facilitând o implementare comună pe toate segmentele de business”, a adăugat Fernando Guedes de Oliveira. „Suntem încrezători că diversitatea profilurilor și expertizei echipei ne va permite să accelerăm această schimbare și ne va ajuta să construim orașele viitorului”, a concluzionat acesta.

În prezent, Sonae Sierra are în derulare 4 proiecte de dezvoltare și o extindere și administrează active în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro, pentru care oferă servicii de gestionare a proprietății. De asemenea, compania gestionează în prezent 8 vehicule investiționale pentru investitori instituționali sau din domeniul retail-ului, estimate la 5 miliarde de euro la valoarea de piață.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sa tranteasca niste blocuri inghesuite langa ParkLake si care mai musca putin din parc, cu un acces auto ridicol ce va bloca de tot zona respectiva.
    Cam asta e viziunea de dezvoltare a acestei companii.
    Puteti verifica PUD-urile recente de la Sector 3, sunt publice.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.