Scăderi de vânzări pentru marii producători de PC-uri. Cu o excepție: Apple

Apple MacBook Sursa foto: Pixabay

Livrările marilor producători de PC-uri au scăzut în al treilea trimestru al acestui an, cu excepţia Apple, transmite News.ro.

După pandemia care a adus o nesperată creştere pentru producătorii de PC-uri, aceştia au acum de înfruntat condiţii economie globale neprielnice şi, drept urmare, piaţa a scăzut în al treilea trimestru, conform IDC, cu 15 procente. În total, au fost livrate 74,2 milioane de PC-uri.

Lenovo, care rămâne liderul pieţei, a livrat 16,8 milioane de unităţi, dar a scăzut cu 16,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

HP şi Dell au scăzut şi ei faţă de anul trecut cu 27,8% şi 21,2%, după ce au livrat 12,7 milioane de unităţi respectiv 11,9 milioane de unităţi în acest trimestru.

Cu 5,5 milioane de unităţi livrate, Asus, care ocupă locul 5 pe piaţă, a scăzut, de asemenea, cu 7,8%.

Singurul producător care mers contra curentului a fost Apple, care a crescut chiar cu 40%, conform IDC. Compania americană a livrat peste 10 milioane de PC-uri în al treilea trimestru al anului.

Apple beneficiază de pe urma cipurilor dezvoltate intern pentru propriile PC-uri, care au ajuns deja la a doua generaţie şi sunt apreciate atât pentru performanţă, cât şi pentru autonomie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: