Salariul mediu net pe economie a ajuns la 3.547 lei, în martie, după o creștere de 182 lei (+5,4%) față de luna precedentă, datorită primelor acordate de Paște și datorită reluării activității unor companii, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.876 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.751 lei).
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.785 lei, cu 288 lei (+5,2%) mai mare decât în luna februarie 2021.
Martie 2021 comparativ cu februarie 2021
În luna martie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 46,7% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 23,0% în activităţi de editare;
- între 10,0% şi 17,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea băuturilor, telecomunicaţii, extracţia minereurilor metalifere, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;
- între 5,0% şi 8,0% în captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, extracţia cărbunelui superior şi inferior, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, cercetare-dezvoltare, transporturi aeriene, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice;
- între 3,0% şi 5,0% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de poştă şi de curier, industria metalurgică, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea produselor textile, industria alimentară, alte activităţi industriale n.c.a., transporturi terestre şi transporturi prin conducte, construcţii, transporturi pe apă, fabricarea de mobilă, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe).
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie 2021 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.
Singurele scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (-9,2%), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (-7,3%), respectiv în fabricarea echipamentelor electrice (-0,7%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+4,9% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administraţie publică (+0,9%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,3%).