Rusia transmite că este dispusă la negocieri cu UE pe tema livrărilor de gaze, în condițiile în care acordul pe cinci ani cu Ucraina expiră în acest an

Moldovagaz Sursa/Moldovagaz Facebook

Moscova este dispusă să discute cu Uniunea Europeană despre livrările de gaze, a declarat sâmbătă vicepremierul rus Aleksandr Novak conform mai multor agenţii de presă preluate de Reuters, transmite Agerpres.

Acordul pe cinci ani cu Ucraina privind tranzitul gazelor naturale din Rusia către Europa urmează să expire la sfârşitul lui 2024, după ce a continuat să fie aplicat chiar şi în timpul războiului declanşat în februarie 2022 de invazia rusă pe teritoriul ucrainean. Înţelegerea prevede transportul gazelor prin conductele din Ucraina; Moscova plăteşte Kievului pentru utilizarea reţelei respective.

Presa a preluat săptămâna aceasta declaraţii ale guvernului ucrainean potrivit cărora nu va încerca să negocieze cu ruşii prelungirea acordului.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Novak, citat de RIA, a afirmat că „dacă cealaltă parte doreşte, suntem gata să discutăm. Până acum nu am observat o astfel de dorinţă”.

Un oficial european a refuzat vineri să facă speculaţii despre continuarea înţelegerii, însă a adăugat că UE evaluează toate scenariile, pentru a fi pregătită în orice eventualitate.

Războiul din Ucraina a determinat Uniunea Europeană să facă eforturi pentru înlocuirea gazelor ruseşti cu resurse alternative şi cu energie „verde”. Concernul rusesc Gazprom, care deţine monopolul sectorului gazier din Rusia, continuă să exporte prin conductele ucrainene cantităţi mult reduse de gaze.