Rusia nu va exporta petrol pe piaţa mondială dacă preţurile sunt plafonate sub costul de producţie, a anunţat agenţia rusă de presă Interfax, citând declaraţia vicepremierului Alexander Novak, la televiziunea rusă, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Janet Yellen, şeful Trezoreriei SUA, face presiuni pentru o plafonare pentru a face mai dificilă pentru Rusia finanţarea războiului din Ucraina. Oficialii au explicat că obiectivul este de a stabili un preţ la un nivel care acoperă costurile marginale de producţie, astfel încât Moscova să subvenţioneze exportarea petrolului.
“Dacă aceste preţuri de care vorbesc ei sunt mai scăzute decât costul producerii petrolului, atunci desigur Rusia nu va asigura aprovizionarea pieţei globale cu acest petrol. Aceasta înseamnă că pur şi simplu nu lucrăm în pierdere”, a declarat miercuri Novak.
Anterior, preşedintele Vladimir Putin le-a spus jurnaliştilor că preţul ţiţeiului va creşte semnificativ dacă va fi impusă o plafonare.
Brazilia, China, India şi unele state din Africa şi Orientul Mijlociu şi-au majorat importurile de energie din Rusia, care vinde cu reducere petrol, deoarece multe rafinării din Europa au renunţat la achiziţionarea ţiţeiului rusesc.